♦ Compania IWF a pornit la drum în acest domeniu în urmă cu şase ani, iar de la înfiinţare şi până în prezent a recrutat circa 10.000 de lucrători din Asia, pentru 600 de companii din România.
În lipsa forţei de muncă locale, multe firme din diferite sectoare din economie au apelat la importul de personal, astfel că, mii de lucrători veniţi din Asia au început să fie angajaţi de companii din România. În anii trecuţi, cele mai multe firme care solicitau salariaţi străini veneau din sectoare precum HoReCa sau construcţii. Acum, şi companiile din industria auto angajează tot mai mulţi lucrători asiatici.
„Nevoia s-a cam inversat în ultimii doi ani. Dacă anterior, cei mai mulţi muncitori străini au intrat în HoReCa, apoi în construcţii, acum e domeniul automotive cel care absoarbe cei mai mulţi lucrători de peste hotare. E vorba, în principal, de forţă de muncă necalificată. Apoi vin depozitele, de la partea de curierat, până la ambalatori, manipulanţi. Şi, ulterior, găsim HoReCa şi construcţiile“, spune Melania Pop, business development manager, IWF, o companie care recrutează forţă de muncă din Asia şi Africa. Ea a fost prezentă în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

