După evenimentul major de punere în funcţiune a Sistemului Garanţie-Returnare pe 30 noiembrie 2023, anul 2024 aduce o perioadă de adaptare la principiile acestui model, impactul începând să fie vizibil abia din luna ianuarie, când vor intra pe piaţă cantităţi mai mari de produse etichetate ca având ambalaj cu garanţie. „2023 fost un an care a adus foarte multe schimbări legislative. Chiar şi noi am fost surprinşi pentru că nu s-a mai întâmplat în anii anteriori. Să zicem că erau una, două schimbări în decursul anului, or acum am avut aproape lunar câte o modificare legislativă. Tendinţele aş spune că au fost foarte mult în zona de consultanţă, pentru că au fost foarte mulţi clienţi care au venit către noi cu diverse speţe punctuale, unde aveau nevoie de ajutor, cât şi pe partea de audit. Privind conformarea cu legislaţia de mediu sunt multe companii mari care au deja un departament în cadrul firmei ce se ocupă de tot ceea ce înseamnă raportări către autorităţi“, a spus Daniela Dobre, CEO Green Environment Support, în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România! Un proiect ZF & CEC Bank. O altă perioadă de adaptare va fi şi în ceea ce priveşte regulamentele europene care urmează să fie implementate uniform în ţările membre ale Uniunii Europene. CEO-ul Green Environment Support aduce în discuţie, de asemenea, responsabilitatea partajată în implementarea acestui sistem, subliniind impactul direct pe care îl va avea SGR asupra fiecărui individ: „Bineînţeles, dacă fiecare va face un efort pentru ca lucrurile să meargă şi aici mă refer şi la persoanele fizice, pentru că, da, ne este comod să aruncăm sticla la deşeuri menajer, dar, pe de altă parte, va fi acum şi un impact financiar.“ Transparenţa şi educaţia consumatorilor sunt esenţiale pentru succesul acestui program. Ea explică faptul că oamenii trebuie să înţeleagă noul sistem şi să recunoască beneficiile pe termen lung ale implicării lor active: „Vor fi magazinele mici care vor face colectare manuală şi este important ca oamenii să ştie acest lucru, să ştie că vor putea să ducă şi la un magazin mai mic din apropiere.“
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).