Frank Marotte va fi noul Director de Marketing, Vânzări și Operațiuni al mărcii Dacia
Începând de la 1 februarie 2025, Frank Marotte va prelua funcția de Director de Marketing, Vânzări și Operațiuni al mărcii Dacia. El se va alătura comitetului de conducere Dacia și îi va raporta lui Denis Le Vot, CEO Dacia.
„Cu deosebită plăcere și cu mare încredere salut venirea lui Frank Marotte în funcția de Director de Marketing, Vânzări și Operațiuni al Dacia. Experiența sa bogată în industria auto și leadership-ul dovedit îl recomandă ca un atu valoros pentru brand. Împreună cu echipele Dacia, ne continuăm misiunea de a fi lider în mobilitatea accesibilă.”
Denis Le Vot, CEO DACIA
Absolvent al Ecole Centrale Paris, Frank Marotte a dobândit peste 30 de ani de experiență în industria auto. Și-a început cariera la Peugeot, în 1993, și a ocupat mai multe funcții de conducere în Franța și în alte țări. În 2008, a fost numit șef al departamentului de planificare a produselor pentru PSA Peugeot Citroën și a coordonat evoluțiile în mai multe segmente de gamă.
În 2013, Frank Marotte s-a alăturat companiei Toyota Motor în calitate de director de planificare a produselor pentru perimetrul Europa, Rusia și Orientul Mijlociu. În cadrul companiei, el a coordonat portofoliul de produse Toyota în Europa și a fost membru al Comitetului Executiv Toyota Motor Europe.
În iulie 2019, Frank Marotte a fost numit Președinte și Director General al Toyota Franța, unde a fost responsabil pentru strategia și dezvoltarea activităților Toyota și Lexus pe piața franceză.
Dacia a vândut 676.340 de vehicule în 2024, în creștere cu 2,7% față de anul precedent. Marca a depășit pragul de 9 milioane de vehicule vândute din 2004, când a fost lansată prima generație Logan, care a marcat redresarea brandului românesc.
În 2025, Dacia se angajează într-o fază strategică ambițioasă, cu câteva provocări majore. Cu Bigster, Dacia abordează segmentul C-SUV, propunând toate echipamentele așteptate de clienții acestui segment la un preț fără concurență (de la 23.000 la 29.500 de euro pe piața din România). Comenzile au fost deschise în Europa în data de 9 ianuarie, modelul urmând să fie disponibil în rețeaua comercială în primăvara anului 2025.
Peste 4.000 de artiști vor veni la București la Festivalul Internațional George Enescu în 2025
Otilia Bordei, Roxana Ilie și Louis Juhel, o echipă de profesioniști care cumulează peste 30 de ani de experiență pe piața imobiliară, lansează TREEE
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.revistabiz.ro).

