Hidroelectrica intră în indicele BET cu o pondere de 14,41%, a anunțat , astăzi, Bursa de Valori București.
Începând cu ședința de tranzacționare din data de 12 iulie 2023 vor intra în vigoare deciziile Comisiei Indicilor din data de 6 iulie 2023.
Ponderile simbolurilor din componența indicilor, respectiv valorile factorilor de reprezentare (FRi), a factorilor de corecție a prețului (FCi) și a factorilor de lichiditate (FLi), au fost determinate pe baza numărului de acțiuni și a prețurilor de închidere înregistrate la finalul ședinței de tranzacționare din data de 7 iulie 2023. In cazul S.P.E.E.H Hidroelectrica (H2O), includerea în indici s-a realizat pe baza prețului final de ofertă, respectiv 104 lei / acțiune.
În indicele BET-NG, al sectorului energetic, compania va avea o pondere de 29,9%, la fel cam OMV Petrom (SNP).
VEZI – Noi_structuri_Indici BVB_includere_Hidroelectica_07072023
IPO-ul Hidroelectrica, prin care Fondul Proprietatea și-a vândut participația în producătorul de energie, s-a încheiat pe 4 iulie.
Prețul Final în oferta Hidroelectrica a fost stabilit la 104 RON per acțiune.
Societatea și Acționarul Vânzător au decis să realoce acțiuni din tranșa investitorilor instituționali către tranșa investitorilor retail, iar ca urmare investitorilor instituționali le-au fost alocate 71.766.542 acțiuni și investitorilor de retail le-au fost alocate 17.941.635 acțiuni, reprezentând 80%, și, respectiv, 20% din numărul total de acțiuni vândute (incluzând acțiunile suplimentare supra-alocate în scop de stabilizare). Factorul de alocare pro rata calculat pentru tranșa investitorilor de retail este de 0,3209762650.
Investitorii Principali (așa cum sunt definiți în Prospect) au achiziționat în total echivalentul a 2,24 miliarde de RON în acțiuni la Prețul de Ofertă, sub rezerva anumitor condiții uzuale.
Admiterea și începerea tranzacționării pe BVB sub simbolul “H2O” va avea loc pe data 12 iulie 2023.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România în ceea ce privește cantitatea de energie produsă, și un jucător important în domeniul hidroenergetic din Europa. Grupul deține și operează 182 de hidrocentrale, cinci stații de pompare și un parc eolian ce sunt amplasate strategic în opt surcursale organizate geografic pe teritoriul României. Capacitatea de producție totală instalată a activelor hidroenergetice ale Societății este împărțită în hidrocentrale de acumulare, hidrocentrale pe firul apei și stații de pompare.
Societatea deține un portofoliu de producție 100% din surse regenerabile, cu o capacitate hidroelectrică de producere instalată de 6,3 GW și o capacitate eoliană onshore instalată de 108 MW în parcul eolian Crucea.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).