“Parafarea documentelor reprezintă încă un pas către aducerea în portofoliul companiei noastre a unei unităţi a cărei tradiţie depăşeşte 250 de ani. Knowhow-ul şi experienţa UCMR, societate care a contribuit de-a lungul timpului la echiparea a circa 80% dintre centralele Hidroelectrica, vor deschide noi oportunităţi prin integrarea cu Hidroserv. Ne dorim crearea unei societăţi cu performanţe de top, capabilă să presteze servicii nu doar pentru compania-mamă, ci să fie realmente competitivă pe pieţele de profil naţionale şi internaţionale. Considerăm că există potenţial, credem în creştere sustenabilă şi acţionăm în acest sens ca o echipă”, a declarat Karoly Borbely, preşedintele Directoratului Hidroelectrica.
Potrivit unui comunicat de presă al societăţii, transferul de afacere include preluarea platformei de producţie industrială ABC, preluarea parţială a platformei de producţie Câlnicel, integrarea specialiştilor uzinei din domeniul proiectării, tehnologiei şi al execuţiei, asimilarea expertizei aferentă proiectelor, împreună cu documentaţiile din arhiva proprie a UCMR, precum şi preluarea activelor/dotărilor cu maşini-unelte şi utilaje necesare executării de echipamente noi, complexe sau a reparaţiilor şi retehnologizărilor de echipamente aflate în exploatare.
Tranzacţia urmează să se finalizeze prin îndeplinirea unei serii de condiţii suspensive, care includ, printre altele, aprobarea acesteia de către acţionari în cadrul AGA Hidroelectrica.
Preţul total pentru transferul dreptului de proprietate asupra afacerii şi a tuturor bunurilor care intră în perimetrul tranzacţiei este de 67,879 milioane de lei.
UCM Reşiţa este situată în municipiul Reşiţa în partea de sud-vest a României, pe valea râului Bârzava. Uzina şi-a început activitatea la data de 3 iulie 1771, moment la care au fost puse în funcţiune două furnale şi forja. Uzina este cea mai mare întreprindere din Reşiţa şi din judeţul Caraş-Severin, dar şi din partea de vest a ţării.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi furnizează servicii tehnologice esenţiale pentru Sistemul Energetic Naţional. Compania operează 187 de centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW şi, în plus, deţine un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).