Din 2012, ZF organizează în fiecare lună februarie ZF Power Summit, eveniment care în ultimii ani pur şi simplu a explodat, în sensul cât se poate de bun al cuvântului. De la două zile, de conferinţă, am trecut la trei zile pentru ca la ediţia de anul acesta să avem 61 de speakeri. Nu facem un eveniment maraton pentru că ne plac cifrele mari, ci pentru că energia merită o dezbatere serioasă, 360 de grade, cu toată lumea la masa discuţiilor.
Tot din 2012, ZF publică şi un anuar de energie. Ultima ediţie o răsfoiţi chiar acum. Am pornit la drum cu anuarul încercând să facem puţină ordine în date, să prezentăm an de an statistici proaspete, tendinţe, ca în orice anuar.
De data aceasta, am vrut ceva mai mult, aşa că am transformat o bună parte din anuar într-o „conferinţă”, într-o serie de interviuri cu unii dintre cei mai puternici oameni din energie despre cum văd ei sectorul până în 2030. Care sunt provocările, care sunt riscurile, care este strategia companiei dumneavoastră, cum dezvoltăm pe orizontală industrii pornind de la resursele pe care le avem? Acestea au fost câteva dintre întrebările pe care le-am adresat şefilor de companii, antreprenorilor, tinerilor din energie, ONG-iştilor, avocaţilor, experţilor.
Cel mai important obiectiv al jurnalismului este de a pune întrebări. Partea de opinie are, desigur, farmecul ei, gâdilă orgolii, dar esenţa jurnalismului şi puterea lui stau în întrebări, în modestia de a nu pretinde că ştii mai bine. Jurnalistul nu e vedetă, nu e influencer, are o singură superputere: de a întreba şi de a nu distorsiona ce aude.
De data aceasta, în editorialul cu care se deschide de obicei anuarul ZFEnergie nu îmi voi da cu părerea, dar vă invit să interacţionaţi şi să vedeţi cum înţeleg 20 dintre cei mai relevanţi oameni din energie parcursul acestui domeniu strategic până în 2030.
De ce? (Poate cea mai importantă întrebare dintre toate.) Pentru că fără să ne propunem, cred că am reuşit să punem cap la cap o strategie energetică. Şi am făcut asta doar întrebând, deschizând dialogul cu toată lumea.
Aşa că sper ca acest anuar să ajungă pe cât mai multe mese, mai ales pe cele care contează şi de unde se iau decizii pentru viitorul nostru, al tuturor. Fără să ne întrebe nimeni nimic.
Roxana Petrescu, senior editor-Ziarul Financiar
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).