13.7 C
București
vineri, octombrie 4, 2024

IT & E-commerce – Raport Techcelerator şi Google for Startups: Aproximativ 50% dintre start-up-urile de AI care vor să atragă finanţări în următorii 2 ani vizează sume de peste un milion de euro – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

Aproximativ jumătate dintre start-up-urile bazate pe inteligenţa artificială (AI) care vor să atragă finanţări în următorii doi ani vizează sume de peste un milion de euro, în principal pentru a se extinde internaţional, pentru a-şi mări echipa şi pentru a lansa noi servicii şi produse...

Potrivit unui studiu recent realizat de Activize, din cele 69,2 milioane de euro atrase cumulat de start-up-urile româneşti în primul semestru din 2023, cele mai mari trei contribuţii au venit din partea întreprinderilor AI/ML: FlowX cu 35 de milioane de euro atraşi printr-o finanţare de tip Seria A...

Raportul “RO AI MAP 2022/2023” a avut două obiective: primul a fost de identificare şi cartografiere a start-up-urilor de inteligenţă artificială din regiune, iar cel de-al doilea obiectiv a fost colectarea de informaţii despre evoluţia acestora începând cu anul 2022 - stadiul de dezvoltare...

Aproximativ jumătate dintre start-up-urile bazate pe inteligenţa artificială (AI) care vor să atragă finanţări în următorii doi ani vizează sume de peste un milion de euro, în principal pentru a se extinde internaţional, pentru a-şi mări echipa şi pentru a lansa noi servicii şi produse, potrivit raportului numit “RO AI MAP 2022/2023”, realizat de Techcelerator şi Google for Startups pentru a promova start-up-urile de inteligenţă artificială din România şi Europa de Sud-Est. În total, în cadrul raportului actual au fost identificate peste 150 de start-up-uri din România, plus 50 faţă de anul trecut, şi 100 de start-up-uri din sud-estul Europei care folosesc inteligenţa artificială.

„Chiar şi în faţa adversităţii, start-up-urile româneşti de AI/ML continuă să atragă runde substanţiale de finanţare. Potrivit unui studiu recent realizat de Activize, din cele 69,2 milioane de euro atrase cumulat de start-up-urile româneşti în primul semestru din 2023, cele mai mari trei contribuţii au venit din partea întreprinderilor AI/ML: FlowX cu 35 de milioane de euro atraşi printr-o finanţare de tip Seria A, Kubeark cu un pre-seed de 2,7 milioane de euro şi Veridion, absolvent al Techcelerator, cu o rundă de tip late seed de 5,5 milioane euro. Acest lucru arată clar cum companiile din acest sector, inclusiv cele înfiinţate nu mai demult de 2020, precum Veridion, îşi reafirmă cu succes valoarea”, a spus Cristian Dascălu, Managing Partner Techcelerator şi Partener GapMinder.

Raportul “RO AI MAP 2022/2023” a avut două obiective: primul a fost de identificare şi cartografiere a start-up-urilor de inteligenţă artificială din regiune, iar cel de-al doilea obiectiv a fost colectarea de informaţii despre evoluţia acestora începând cu anul 2022 – stadiul de dezvoltare, rundele financiare atrase sau vizate şi obiectivele viitoare.

Peste jumătate dintre start-up-urile identificate au fost lansate după anul 2020. De asemenea, 10% dintre start-up-urile din ediţia anterioară a raportului au ieşit de pe piaţă, mai exact, sub zece entităţi.

O treime dintre respondenţii studiului au spus că principalul obiectiv pentru anul acesta este să atragă mai mulţi clienţi. Alte obiective importante ale fondatorilor sunt să atragă o nouă rundă de investiţii, să îşi mărească echipa, să intre pe pieţe noi sau să lanseze servicii şi produse.

Peste jumătate dintre antreprenorii respondenţi au atras deja investiţii, iar o treime dintre start-up-urile deja finanţate au obţinut runde între 500.000 şi un milion de euro. Peste 10% au atras sume între 50.000 şi 100.000 de euro. Mai puţin de o treime dintre participanţi nu au atras investiţii.

Cele mai mari provocări cu care se confruntă fondatorii de start-up-uri sunt faptul că nu găsesc angajaţii potriviţi, nu reuşesc să atragă finanţările de care au nevoie şi nici să îşi asigure cash flow-ul necesar pentru a funcţiona. De asemenea, consideră că este dificil să se extindă la nivel internaţional şi li se pare greu procesul birocratic din România şi din alte ţări în care sunt prezenţi.

Pentru acest studiu desfăşurat în perioada octombrie 2022 – ianuarie 2023 au răspuns 52 de start-upuri, în jur de 80% dintre ele fiind din România, iar restul din Grecia, Croaţia, Bulgaria, Macedonia de Nord şi Turcia.

 

(function(d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src=”https://connect.facebook.net/ro_RO/sdk.js#xfbml=1&version=v3.0&appId=182548568988529″;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!