Compania Q&A 2000 Impex, care administrează lanţul de restaurante Calif-Condimental, a intrat în faliment după ce businessul a început să întâmpine dificultăţi odată cu pandemia, care lovit din plin industria HoReCa .
Încă de acum doi ani, unul dintre acţionari spunea că soarta businessului este sub semnul întrebării. Începând cu 2020, fondatorii au tot închis restaurante într-o încercare de a stabiliza afacerea. Totuşi, chiar şi aşa, nu au reuşit, iar firma a intrat în faliment în 2023. Vânzările au scăzut la 11,4 mil. lei anul trecut, aproape la jumătate faţă de 2021 şi la doar o treime faţă de 2019.
Până la momentul publicării acestei ştiri, acţionarii nu au răspuns solicitării ZF privind falimentul şi închiderea unora dintre localuri.
Conform datelor ZF, toate restaurantele Condimental s-au închis, dar mai funcţionează unele sub brandul Calif, e vorba de cel din zona Iancului şi cel din Militari. Acest lucru e posibil dacă localurile au fost vândute sau dacă au fost mutate pe alte companii.
Q&A 2000 Impex era deţinută de Arora Sachin (75%), Valentin Bogdan Jantea (10%), Mihai Alexandru Stoichiţoiu (10%) şi Radu Alin Tănase (5%), conform platformei Termene.ro. Ei, împreună, nu apar acţionari într-o altă firmă, arată aceeaşi sursă.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).