Familia Dragomir din satul Stamate, judeţul Suceava, o localitate cu tradiţie în agricultură, a pus bazele unei afaceri legumicole în urmă cu trei ani. În prezent, deţine solarii întinse pe 35 de ari, unde cultivă salată verde, ridichi şi spanac până târziu în toamnă, şi mai cultivă roşii, ardei, castraveţi, ceapă, varză, conopidă şi vinete în câmp pe 5 hectare de pământ. În 2025, familia îşi propune să facă pasul către procesare, producând zacuscă şi murături. „Vrem să ne extindem pe partea de procesare, la asta lucrăm anul acesta, dar şi să dezvoltăm producţia. Vrem să producem cantităţi şi mai mari în vara aceasta, iar dacă reuşim, o să avem cât mai curând legumele procesate, iar borcanele o să fie duse spre public şi o să fie vândute chiar în magazine. Cred că o să reuşim, la asta lucrăm acum“, a spus Bianca Dragomir, cofondator al afacerii Grădina Dragomir. Ea este educatoare, având studii în pedagogia învăţământului, dar este pasionată şi de agricultură, ajutându-şi părinţii şi combinând cele două activităţi. Îşi aminteşte cum, fiind mică, mergea la grădină pentru a culege legume şi se bucura vara când erau proaspete. Astfel, afirmă că satisfacţia de a culege şi consuma legume din propria grădină face ca toată munca şi investiţia să merite, chiar dacă activitatea în grădină nu se opreşte niciodată, indiferent de vreme. „Grădina Dragomir este o afacere de familie pe care au început-o părinţii mei acum aproximativ trei ani şi pe care o continuăm şi astăzi împreună, din dorinţa de a consuma produse cât mai naturale şi locale şi de a promova, de asemenea, consumul de legume făcute la noi, pe pământurile noastre şi muncite de familii“, a completat Dragomir. Părinţii ei au experienţă în cultivarea legumelor, având o grădină din anii ’90 şi lucrând pământul alături de părinţii lor, astfel că această muncă s-a transmis din generaţie în generaţie. Ei au fost obişnuiţi să consume produsele locale şi să păstreze tradiţia. La început, produceau doar pentru ei şi-au dorit ca şi copiii să consume cât mai sănătos, iar apoi au dezvoltat afacerea, încurajaţi de prieteni care au început să guste legumele lor, iar cererea a crescut. Oamenii îi întrebau dacă pot oferi cantităţi mai mari sau dacă vor să se extindă în viitor. Atunci au realizat că ar fi o idee bună să producă pentru ceilalţi şi să crească cantităţile. „În 2020 ne-am făcut primul solar, pe 3 ari şi produceam prin rotaţie, de la legume timpurii, precum salată verde, ridichi, spanac până în toamnă târziu, când aveam roşii, ardei, castraveţi, ceapă. Apoi, am luat şi terenuri în câmp, unde puneam cantităţi destul de mari de varză, conopidă şi vinete. Am tot crescut treptat, pentru că cererea este destul de mare în acest domeniu şi oamenii consumă din ce în ce mai multe produse naturale. Acum avem 35 de ari de solarii şi 5 hectare de pământ agricol“, a spus Bianca Dragomir. Totodată, cultivă spanac pe 1.000 mp, datorită cererii mari, iar acest lucru se reflectă şi în creşterea cererii pentru plantele aromatice, precum oregano, mărarul şi pătrunjelul. La început, Grădina Dragomir nu era activă pe reţelele sociale, iar clienţii au venit din recomandări. Aceştia cumpărau de la cunoştinţe, iar acestea le povesteau mai departe, în oraş – Suceava. Un pas important care i-a ajutat să ajungă la clienţi mai mulţi a fost participarea la piaţa volantă organizată de Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava, în fiecare sâmbătă, încă din 2021. Astfel, şi-a format astfel o bază de clienţi care revine şi recomandă altora. „Toată lumea ne spune că avem roşii care au un gust exact cum şi-l aminteşte din copilărie. Cumpărăm seminţe locale, avem banca de seminţe certificată şi de la un an la altul ne mai producem şi seminţele proprii. Păstrăm seminţele, le uscăm şi facem răsaduri proprii“, a explicat Bianca Dragomir. Ea afirmă că oamenii apreciază tot mult producătorii locali şi a observat acest lucru atât în piaţă, cât şi pe paginile de Instagram, Facebook şi TikTok. Acum, când au început să fie mai activi pe aceste platforme, oamenii îşi arată susţinerea. Întreabă unde se găsesc produsele şi, în ceea ce priveşte preţul, consideră că acesta este justificat, având în vedere că legumele sunt naturale şi costurile de producţie sunt destul de mari. „Mereu le-am permis clienţilor să guste şi gustul cred că e cea mai bună promovare, pentru că oamenii văd că este bun şi recomandă şi altora, iar asta e cel mai important.“ Grădina Dragomir mai vinde legumele şi în curtea Universităţii de Ştiinţe Agricole din Suceava, dar are şi colaborări cu restaurante din oraş la care livrează constant şi, totodată, trimite prin curier în toată ţara şi în judeţul de origine duc personal produsele la domiciliu. „Aspirăm şi ne dorim să ne extindem producţia de legume în stare naturală, dar şi să ne ocupăm de partea de procesare. Am început demersurile şi avem degustări şi feedback-uri foarte bune la castraveţi muraţi, gogoşari şi dulceaţa de ardei iute, care este o specialitate a mamei. Vrem să ajungem şi în băcănii, şi în magazine tradiţionale, iar poate, în viitor, să vindem şi în magazinele mari, pentru că există o cerere mult mai mare. Oamenii caută acum produse româneşti“, a mai spus Bianca Dragomir. Ea a precizat că au primit mai multe subvenţii, chiar şi pentru spanac, şi au observat că se acordă tot mai multe fonduri europene pentru agricultură. Crede că accesarea acestor fonduri ar reprezenta un ajutor foarte mare, având în vedere că investiţia în agricultură este semnificativă şi ar fi un sprijin considerabil. Din resurse proprii au făcut o mică livadă de fructe, pe care îşi doreşte să o extindă la un moment dar, dar acum se concentează pe legume.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).