♦ În primele opt luni din acest an, dobânda medie la creditele corporate noi în lei a oscilat între 7,8% şi 8,8%, cel mai mic nivel fiind în august, iar la creditele corporate noi în euro dobânda medie a fost între 5,9% şi 6,6%, minimul fiind tot în august ♦ Comparativ, în 8 luni/2023 dobânda medie la finanţările noi pentru firme în lei depăşea 9%, iar la euro era sub 6% ♦ O tendinţă din 2024 este preferinţa companiilor din ce în ce mai mare pentru creditele noi în lei faţă de cele în euro, cu toate că dobânzile la lei au rămas mai mari faţă de cele la euro ♦ În 8 luni/2024, împrumuturile corporate noi în lei au fost de circa 30 mld. lei, în creştere cu doar 3,6 mld. lei, respectiv cu 14% peste nivelul cumulat din 8 luni/2023 ♦ România este la coada Europei în privinţa gradului de intermediere financiară calculat ca pondere a creditării în PIB şi ca pondere a activelor bancare în PIB.
Luna august din acest an a adus un declin consistent al volumului creditelor noi în lei pentru companii, la mai puţin de 3,6 mld. lei, în scădere cu peste o treime faţă de volumele din celelalte două luni de vară, iunie şi iulie, după cum reiese din datele BNR.
În iunie şi iulie 2024 finanţările noi în lei pentru firme au înregistrat chiar recorduri istorice, de circa 5,4 mld. lei, respectiv 5,5 mld. lei, marcând practic cele mai mari volume lunare ale creditelor noi corporate în lei din ultimii 17 ani, de când publică banca centrală astfel de statistici.
Comparativ, în 2023, în lunile de vară volumele lunare ale creditării corporate în lei au fost relativ apropiate, cuprinse în intervalul 3,4 mld. lei – 4,4 mld. lei. Şi pe palierul creditelor corporate noi în euro se observă un declin în luna august din acest an, la 360 mil. euro (echivalentul a doar 1,8 mld. lei), faţă de 560 mil. euro (2,8 mld. lei), respectiv 700 mil. euro (3,4 mld. lei) în lunile iulie şi iunie.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

