Grupul italian UniCredit a fost desemnat Global Bank of the Year şi EMEA Loan House, la premiile IFR, ediţia 2024 (International Financing Review), după ce a câştigat anterior premiile The Banker – Bank of the Year şi Bank of the Year in Europe.
„Suntem extrem de mândri de aceste realizări şi de ceea ce reprezintă ele pentru transformarea UniCredit. UniCredit este o instituţie diferită astăzi şi, întrucât încheiem prima fază a UniCredit Unlocked, depăşindu-ne toate obiectivele, este o plăcere să reflectăm la cât de departe am ajuns. Am devenit punctul de referinţă pentru excelenţa bancară în Europa datorită muncii asidue şi devotamentului oamenilor noştri, care se străduiesc fără încetare să răspundă nevoilor clienţilor şi comunităţilor lor. Acestea sunt premiile lor şi ar trebui să fie foarte mândri de ceea ce au realizat.”,a declarat Andrea Orcel, CEO UniCredit.
UniCredit are 15 milioane de clienţi, pe 13 pieţe din Europa.
„Acţiunile lui Andrea Orcel pe piaţa de fuziuni şi achiziţii au făcut valuri în întreaga presă. Cu siguranţă, el a provocat autorităţile europene să se ridice la înălţimea declaraţiilor lor, cu privire la uniunea bancară. Este esenţial însă să nu trecem cu vederea revoluţionarea activităţii UniCredit din ultimii ani. Grupul a trecut de la a fi un alergător de pluton în industria bancară europeană, la a fi un lider. Este mult mai profitabil, mult mai dinamic şi mult mai antreprenorial decât a fost vreodată. Iar asta este o veste excelentă pentru clienţii săi, dar şi pentru sectorul bancar italian şi european”,a comentat Matthew Davies, redactor-şef IFR.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

