Allianz-Ţiriac, a doua cea mai mare companie de asigurări din piaţă, a încheiat primul trimestru (T1) din 2024 cu un volum al primelor brute subscrise de 910 mil. lei, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului treucut, cel mai mare avans fiind consemnat pe zona asigurărilor de viaţă, de 27%, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii companiei.
„Anul 2024 a început bine pentru Allianz-Ţiriac în contextul în care este şi un an aniversar pentru noi, în care marcăm 30 de ani de activitate pe piaţa din România. Rezultatele din primul trimestru ne confirmă încă o dată că piaţa asigurărilor de viaţă din România are un potenţial ridicat, iar interesul românilor pentru aceste produse este în creştere. Ultimii ani au dus la o conştientizare mai bună a riscurilor şi a incertitudinii vieţii şi au contribuit la dinamica pe care o vedem pe această linie de business. În acelaşi timp, această creştere constantă pe segmentul asigurărilor de viaţă reprezintă o confirmare a schimbării structurale şi a eforturilor de distribuţie ale echipei de vânzări şi a partenerilor Allianz-Ţiriac, ajungând astăzi să avem un nivel similar al subscrierilor pe asigurările de viaţă cu cele Casco”, a declarat Virgil Şoncutean, CEO Allianz-Ţiriac Asigurări.
La finalul primului trimestru cheltuiala totală cu daunele brute a fost de aproximativ 612 mil. lei. Din aceasta, aproximativ 361 mil. lei s-au întors la clienţi prin despăgubirile plătite, 28 mil. lei au reprezentat maturităţi şi răscumpărări plătite, în timp ce peste 224 mil. lei au fost direcţionate în rezerve de daună (pentru daune avizate şi neavizate), care garantează plăţile viitoare, conform angajamentelor asumate.
O altă linie de business, care a înregistrat o creştere importantă, de peste 21% în primele trei luni din 2024, este reprezentată de asigurarile de sănătate, în contextul în care oamenii au devenit mai atenţi în ceea ce priveşte sănătatea lor şi caută soluţii care îi pot ajuta atât să prevină, cât şi să beneficieze de un sprijin financiar atunci când se confruntă cu probleme de sănătate.
La finalul primului trimestru din 2024, peste 1,6 milioane de persoane şi companii beneficiau de protecţia financiară oferită de Allianz-Ţiriac, în creştere cu aproximativ 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. În acelaşi timp, numărul clienţilor care au achiziţionat asigurări online a crescut cu 32% în primul trimestru, asigurările RCA şi de călătorie fiind cel mai frecvent achiziţionate în mediul online.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).