♦ Dacă până acum gradul de cedare în reasigurare oscila între 30% şi peste 40%, primele şase luni din 2024 au însemnat un grad de cedare în reasigurare de puţin peste 20%, ceea ce înseamnă că asigurătorii şi-au asumat mult mai mult risc faţă de anii anteriori şi au reţinut aproape 80% prime brute subscrise ♦ Creşterea riscului asumat se observă, de altfel, şi din zona rezervelor tehnice pe care asigurătorii le constituie ♦ La finalul primelor şase luni din 2024, asigurătorii au pus deoparte rezerve tehnice de 11,9 mld. lei pe zona asigurărilor generale, cu 39% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.
După rezultatele destul de bune din ultimii ani din piaţa asigurărilor, în care s-a înregistrat o creştere consistentă atât în ceea ce priveşte volumul de prime brute subscrise, cât şi din perspectiva profitului consemnat, în primele şase luni din 2024 asigurătorii au cedat doar aproximativ 20% din volumul de prime brute subscrise în reasigurare, păstrând aproape 80% din riscul asociat asigurărilor pe care le vând, potrivit informaţiilor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în raportul privind stabilitatea pieţelor financiare nebancare.
Întrebarea este dacă asigurătorii au devenit foarte curajoşi în 2024 sau poate costă prea mult reasigurarea?
A păstra mai mult din portofoliu, fără a ceda în reasigurare, înseamnă şi un efort mai mare din partea asigurătorilor să facă faţă eventualelor despăgubiri. Dacă cedezi mai puţin în reasigurare, ai mai mult risc şi trebuie să fii pregătit să-l şi acoperi în caz de necesitate.
Creşterea riscului asumat se observă, de altfel, şi din zona rezervelor tehnice pe care asigurătorii le constituie. La finalul primelor şase luni din 2024, asigurătorii au pus deoparte rezerve tehnice de 11,9 mld. lei pe zona asigurărilor generale, cu 39% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

