BCR lansează funcţionalitatea Visa+, care simplifică şi accelerează transferurile între persoane, clienţii putând primi bani în lei, euro sau dolari, folosind doar numerele de telefon mobil, fără detalii bancare precum codul IBAN, nume sau număr de card.
Funcţionalitatea Visa+ poate fi activată exclusiv din aplicaţia George, în secţiunile Magazin şi Opţiuni. Este disponibilă doar între deţinătorii de carduri de debit Visa, persoane fizice, care au activată această opţiune şi care au împlinit vârsta de 18 ani. Cardurile eligibile pentru utilizarea Visa+ sunt cele Visa emise în RON, EUR sau USD, iar transferurile sunt disponibile indiferent de instituţia financiară care a emis cardul, având acoperire internaţională.
„Visa+ marchează un nou pas important în parteneriatul nostru cu Visa, fiind perfect aliniat nevoilor clienţilor pentru transferuri de bani mai simple, mai rapide şi mai sigure. Astfel, clienţii BCR care deţin carduri Visa sunt primii din Europa care pot primi bani acum de la prieteni sau de la alte persoane care au activată această funcţionalitate, fie la BCR, fie la alte instituţii de plată din România sau din străinătate. Se activează simplu şi rapid, direct în aplicaţia George şi permite transferuri rapide în trei valute: lei, euro şi dolari”, a declarat Ramona Badea, director Produse şi Segmente Retail, Carduri & Bancassurance la BCR.
Fiecare număr de telefon (alias) poate fi asociat unui singur card, care va fi considerat cardul principal pentru toate transferurile de bani prin Visa+. Utilizatorii pot modifica alias-urile asociate cardului lor direct din aplicaţia bancară, inclusiv ştergerea acestora şi crearea unora noi, asigurându-se că informaţiile sunt întotdeauna actualizate.
„Visa+ reprezintă o inovaţie majoră în domeniul transferurilor de bani între persoane, aducând simplitate şi o interfaţă intuitivă. Această soluţie le permite utilizatorilor să trimită şi să primească bani folosind un alias, precum un număr de telefon mobil, în loc de detalii bancare. Astfel, Visa+ facilitează transferurile între clienţii diferitelor bănci din întreaga lume, îmbunătăţind semnificativ experienţa acestora. Visa+ face parte din eforturile Visa de a inova în domeniul plăţilor digitale, oferind servicii financiare sigure şi accesibile pentru consumatori la nivel global. Confortul, simplitatea, flexibilitatea şi inovaţia constantă sunt principalele avantaje ale acestei soluţii, şi suntem încântaţi să o aducem consumatorilor români, pentru prima dată în Europa, împreună cu BCR.”, a comentat Anastasia Serikova, VP Visa Direct Revenue & Growth Europe, Visa.
În cazul în care cardul Visa asociat este închis, refăcut, expiră sau se modifică numele sau numărul de telefon înregistrate la BCR, funcţionalitatea Visa+ va fi dezactivată automat. Pentru a continua utilizarea serviciului, clienţii vor trebui să reactiveze Visa+ prin aplicaţia George.
BCR nu percepe niciun comision pentru activarea şi dezactivarea Visa+.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).