Bogdan Neacşu: Suntem şi foarte atenţi la ce se întâmplă în economie, cum inflaţia reuşeşte să înregistreze niveluri mai scăzute. Ne aşteptăm în a doua parte a acestui an ca dobânzile să cunoască măcar o scădere lentă. Trebuie să fim foarte atenţi la partea de consum pentru că s-a revigorat destul de mult în ultimele două luni şi poate să pună presiune pe inflaţie. Trebuie să fim atenţi la ce se întâmplă în regiune pentru că alegerile nu s-au terminat. Trebuie să fim atenţi la politicile fiscale şi să încercăm să ne implicăm activ în relaţia aceasta între noi ca reprezentanţi ai sistemului bancar şi guvern, decidenţii politici
♦ „Depozitele mai mari ale companiilor decât creditele arată că probabil nu au suficient de multe proiecte de investiţii în care să ducă ce economisesc sau aşteaptă noi oportunităţi“, a explicat Bogdan Neacşu, în cadrul ZF Bankers Summit 2024, ziua 1.
Există un nivel de conservatorism privind creditarea în România, care vine şi dinspre economia reală, mai exact din rândul cererii, unde companiile sunt mult mai precaute, prudente, dar nici băncile nu pot să îşi asume să arunce cu banii în direcţia unor businessuri care nu au rezilienţă financiară sau un viitor, a spus Bogdan Neacşu, preşedintele executiv al CEC Bank şi preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), în cadrul ZF Bankers Summit 2024, ziua 1.
„Conservatorismul îl întâlnim şi la nivelul clienţilor. Clienţii sunt mult mai precauţi – mă refer aici la persoane juridice, companii -, sunt mult mai precauţi, prudenţi în momentul în care iau decizia să investească într-un proiect sau să se împrumute pentru a realiza un proiect. Nu mai văd antreprenori care să se aventureze şi să dezvolte o afacere fără să citească mai mult, fără să se documenteze mai mult sau să aibă o previziune în faţă. Conservatorismul acesta vine cumva şi din ceea ce se întâmplă în economia reală, în rândul cererii de credite. Nu putem să aruncăm cu banii pe fereastră sau să creăm în mod voit businessuri care nu au rezilienţă financiară sau un viitor.“
Deşi precauţia a fost la un nivel relativ mare în rândul companiilor în ceea ce priveşte creditarea, Bogdan Neacşu a mai explicat că zona persoanelor fizice a început mult mai dinamic anul decât în 2023.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).