Barclays nu închide doar sucursale, ci şi conturi, unele vechi şi active de zeci de ani. Le-a închis de-a lungul anului fără avertisment, lăsând biserici, ONG-uri, organizaţii comunitare şi de binefacere şi afaceri mici de familie în criză de bani şi în imposibilitatea de a mai funcţiona. Banca n-a închis însă, finanţarea pentru combustibilii fosili.
În marea criză financiară, Barclays, una dintre cele mai mari instituţii bancare britanice, a reuşit să evite bailoutul doar cu ajutorul unor investiţii de 12 miliarde de lire sterline din Qatar venite printr-o schemă bănuită a fi frauduloasă. Acum, banca are din nou dificultăţi mari, fiind presată să se restructureze şi să-şi eficientizeze operaţiunile, iar investitorii qatarezi se retrag, agravând problemele. Părăsesc ei o corabie care stă să se scufunde?
Acţiunile Barclays se scufundă, cu siguranţă. Au pierdut peste 10% din valoare de la începutul anului, dar pe parcurs au înregistrat scăderi şi mai mari. Barclays a ajuns astfel printre cele mai ieftine bănci internaţionale. Acţiunile au scăzut şi ieri după ce s-a aflat că fondul suveran de investiţii al Qatarului a pornit operaţiunile de vânzare a aproape jumătate din titlurile deţinute la banca britanică. Qatar Investment Authority, cu subsidiara sa Qatar Holding, este considerată un investitor de drum lung şi este al doilea acţionar al Barclays ca mărime, potrivit datelor Bloomberg.
Prin vânzarea de acţiuni în valoare de 510 milioane lire demarată zilele acestea, QIA este aşteptată să-şi reducă participaţia de la 5,3% la 2,9%. Qatarezii fac această mutare când directorul executiv al băncii, C.S. Venkatakrishnan, încearcă să câştige încrederea investitorilor cu un plan de reformă strategică pe care intenţionează să-l prezinte în primăvară. Investitorii cer mai mult profit pentru acţiunile lor, iar pentru a reuşi acest lucru Barclays reduce costurile, inclusiv pe cele cu personalul.
Prin lumea financiară se vorbeşte de reduceri de personal la Paris şi Hong Kong şi mai multe în India. Pe prima linie a frontului concedierilor din India sunt angajaţii care au contribuit în ultimii ani la transformarea digitală a băncii. Digitalizarea permite în prezent închiderea unor sucursale cu puţini clienţi, cum ar fi cea de pe High Streetul londonez. Şi astfel nici operaţiunile britanice nu sunt ocolite de restructurări de personal. Un sindicat al Barclays a anunţat recent că banca va elimina 900 de poziţii din Marea Britanie sau 2% din totalul de acolo. Anul acesta instituţia de credit închide în total 180 de sucursale, iar anul viitor alte câteva zeci.
Restructurări fac în Marea Britanie şi alte bănci cu renume, cum ar fi Metro Bank şi Lloyds. Metro, un creditor fără vechime şi cu strategii perturbatoare, va renunţa la 20% din angajaţi pentru a reduce cheltuielile cu 50 de milioane de lire pe an. Are probleme financiare mari după ce în 2019 a fost lovită de un uriaş scandal de contabilitate care i-a decimat managementul şi i-a redus valoarea de piaţă. Banca are nevoie de un salvator, iar printre numele vehiculate se numără Barclays. Aceasta din urmă ar analiza şi posibilităţile de a cumpăra operaţiunile bancare ale Tesco, potrivit Reuters.
Barclays n-a închis doar sucursale, ci şi conturi, unele vechi şi active de zeci de ani. Le-a închis de-a lungul anului fără avertisment, lăsând biserici, ONG-uri, organizaţii comunitare şi de binefacere şi afaceri mici de familie în criză de bani şi în imposibilitatea de a mai funcţiona. Managementul băncii nu a dat explicaţii, ci a anunţat că în unele cazuri alte conturi vor fi deschise, dar nu rapid. Barclays n-a închis însă, finanţarea pentru combustibilii fosili. Toate acestea au pătat imaginea şi au redus credibilitatea unei bănci şi aşa împovărate cu scandaluri.
Unul dintre cele mai mari îl are ca actor principal pe chiar acţionarul din Qatar. QIA a ajutat Barclays să strângă peste 12 miliarde de lire sterline de la investitori în 2008, în plină criză financiară globală. Banca avea nevoie urgentă de bani pentru a evita un incomod bailout prin care statul ar fi ajuns acţionar. Acţiunea de strângere de bani a atras o investigaţie din partea autorităţilor britanice şi un proces. Cazul a avut ca obiect o presupusă asistenţă financiară oferită de bancă Qatarului printr-un împrumut de trei miliarde de dolari pentru achiziţionarea de acţiuni Barclays direct sau indirect, potrivit Financial Times.
Cazul a fost închis în 2018, dar banca a fost amendată cu 50 de milioane de lire anul trecut de autorităţile britanice pentru că a ascuns faptul că a plătit comisioane de sute de milioane de lire anumitor investitori qatarezi pentru ca ei să contribuie cu capital nou. Documente oficiale arată că retragerea QIA din acţionariatul Barclays durează de mai mult timp.
Instituţia qatareză şi-a redus participaţia la banca britanică cu 5% anul trecut şi cu 10% în 2021. Vânzarea de acţiuni anunţată recent este doar cel mai mare pas de până acum făcut în această direcţie.
În timp ce băncile britanice se lovesc de probleme financiare şi se restructurează, Banca Angliei a asigurat că sistemul bancar britanic poate rezista în scenarii extreme. Guvernul vrea să dereglementeze sectorul pentru a încuraja investiţiile. Totuşi, problemele se agravează când investitorii sunt atenţi la cele mai mici vulnerabilităţi din sistemele bancare pentru a nu fi prinşi pe picior greşit, aşa cum s-a întâmplat în minicriza bancară din SUA din primăvară.
Mai multe bănci americane au căzut atunci din lipsă de încredere şi de teamă clienţii băncilor s-au înghesuit să-şi retragă banii, provocând hemoragii mortale de capital. Criza a provocat şi căderea colosului Credit Suisse din Elveţia. Banca a fost salvată de UBS, dar din imperiul de odinioară a rămas doar numele. La prăbuşirea sa a contribuit refuzul declarat de a veni în ajutor al unui alt investitor şi acţionar din lumea arabă, Saudi National Bank din Arabia Saudită
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).