♦ Băncile medii şi mici din România, cu cote de piaţă de sub 5%, adică 25 de bănci din 32, au indicatorul cost/venit între 70 şi 80%, fiind mai vulnerabile, în timp ce băncile mari au coborât spre 48% ♦ Cheltuielile operaţionale în băncile din România au urcat la peste 2% din active, adică circa 14 mld lei, fiind peste Polonia (1,8%), Cehia (1,1%) şi Bulgaria (1,5%), şi duble faţă de mediana UE (1,2%) ♦ Veniturile nete din dobânzi sunt sursa principală a veniturilor operaţionale ale băncilor din România, respectiv peste 70%, mult peste nivelul european de 55%, ceea ce reflectă o concurenţă mai pronunţată în UE şi o sofisticare mai ridicată a modelului de afaceri.
Indicatorul cost/venit, unul dintre cei mai importanţi indicatori care măsoară eficienţa băncilor, a coborât la nivelul sistemului bancar din România la aproximativ 50%, în intervalul de risc mediu european, fiind sub media Uniunii Europene (UE) de 60%, potrivit BNR.
Pragul semnal indicat de Autoritatea Bancară Europeană (ABE) pentru raportul cost/venit (cost income ratio – engl.) este de 50-60%.
Astfel, băncile din România sunt mai eficiente decât media UE. Cu cât indicatorul cost/venit este mai mic, cu atât o bancă este mai eficientă. În deteminarea indicatorului se lucrează cu dobânda netă, astfel că este eliminată din calculul acestui indicator cheltuiala cu plata dobânzilor la depozite, respectiv încasările din dobânzile la credite, iar costurile rămase sunt doar cheltuielile cu salariile şi alte cheltuieli operaţionale.
„Eficienţa operaţională determinată prin indicatorul cost/venit (50,2%, martie 2023) şi-a menţinut tendinţa de îmbunătăţire începută odată cu accelerarea eforturilor de digitalizare a serviciilor bancare din perioada pandemică. Acest indicator se situează spre limita inferioară a intervalului cu risc mediu conform ABE (50-60%) şi sub nivelul mediu consemnat în UE (60,6%, decembrie 2022)“, susţine banca centrală în cel mai recent Raport asupra stabilităţii financiare.
Problema este că băncile medii şi mici din România, care au cote de piaţă de sub 5%, adică 25 de bănci din totalul de 32, au indicatorul cost/venit cuprins între 70 şi 80%, fiind mai vulnerabile, în timp ce băncile mari (7 bănci) au coborât cu acest raport spre 48%. Concret, la finele anului 2022 băncile mici, cu o cotă de piaţă după active de sub 1% (16 bănci din 32 de bănci din România), aveau un indicator cost/venit de 82,5%, în timp ce la băncile medii (9 bănci din 32), care au cotă de piaţă între 1% şi 5%, indicatorul cost/venit era de 73,5%, iar la băncile mari, cu cote de piaţă de peste 5%, respectiv pentru 7 bănci din 32 de bănci din România, indicatorul era de 48%, conform datelor BNR.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).