Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a evitat să dea un răspuns clar legat de un posibil nou mandat la conducerea BNR, în toamna acestui an expirând mandatul actual al boardului băncii centrale. El a adus în discuţie faptul că nu banca centrală trebuie să ia o discuţie în acest sens, ci Parlamentul României şi partidele politice.
“Noi nu trebuie să luăm nicio decizie (boardul BNR-n.red.), ci Parlamentul, partidele politice. Nu depinde de mine, depinde de Parlamentul României. Nu are rost să facem o discuţie pe această temă. Noi trebuie să ne facem datoria aici. Stăm aici până în ultima clipă, ţinem frâiele şi pe urmă vedem predăm mandatul boardului viitor. Nu poate nimeni să forţeze pe nimeni. Şi până acum au avut loc discuţii responsabile şi serioase. Nu depinde de noi. Până când ne cheamă Parlamentul, ne ţinem de treabă“, a răspuns guvernatorul BNR întrebat despre un nou mandat la conducerea BNR.
Întrebat ulterior despre dorinţa proprie de a mai candida sau nu pentru un nou mandat în fruntea BNR, Isărescu a răspuns: “Nu pot să vă spun dorinţele. Din când în când trebuie să mă uit în buletin. Tânăr nu mai sunt, am fost odată, dar sunt totuşi mulţi ani de atunci“.
Mugur Isărescu fost validat de Parlament, începând cu 1991, adunând şase mandate consecutive de guvernator al BNR. El este nu doar cel mai longeviv demnitar din statul român de după 1990, ci şi cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume. Mugur Isărescu, 75 de ani (în 2024), face istorie fiind singura personalitate din România care în cei peste 30 de ani de la revoluţie a reuşit să rămână într-una una dintre cele mai înalte demnităţi ale statului român. Isărescu a fost numit guvernator al Băncii Naţionale a României (BNR) la 4 septembrie 1990, poziţie pe care a părăsit-o o singură dată, doar temporar (cu păstrarea mandatului), în 2000, când a îndeplinit funcţia de prim-ministru.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).