Exim Banca Românească susţine că nu va acorda în 2024 dividende din profitul obţinut în 2023, ci va capitaliza câştigul. Boardul provizoriu al băncii de stat, care are mandatul prelungit până în luna mai, urmează să rămână la conducere în continuare până la finalizarea procedurii de selecţie a noilor şefi
Exim Banca Românească a staţionat în 2023 pe locul 8 în topul după active, în condiţiile în care a raportat active de 26,4 mld. lei, în creştere cu 15% faţă de 2022, ajungând la o cotă de piaţă de 3,3%.
♦ Băncile mari cu acţionari străini au decis să dea dividende reprezentând 40% sau 50% din profiturile record din 2023 ♦ În martie 2024 Ministerul Finanţelor a declanşat procedura de recrutare şi selecţie a preşedintelui executiv al Exim Banca Românească şi a celorlalţi opt membri ai consiliului de administraţie al băncii de stat, procesul fiind în derulare în condiţiile în care documentele de la candidaţi au fost aşteptate până în 15 aprilie ♦ Ministerul Finanţelor a venit cu un proiect de hotărâre de guvern prin care stabileşte că membrii provizorii ai boardului băncii îşi vor exercita mandatul până la autorizarea de către BNR a noilor membri desemnaţi prin procedura de selecţie.
Exim Banca Românească, controlată de statul român prin Ministerul Finanţelor, urmează să capitalizeze profitul din 2023, astfel că nu va acorda în 2024 dividende din câştigul obţinut anul trecut, potrivit informaţiilor transmise de bancă la solicitarea ZF.
Profitul Exim Banca Românească a ajuns în 2023 la 58,2 mil. lei, după o creştere cu 15 mil. lei, respectiv cu aproape 35% faţă de câştigul din 2022, de 43,2 mil. lei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

