Florian Neagu, care a fost până acum director adjunct al Direcţiei stabilitate financiară din BNR, a preluat de la începutul lunii iulie conducerea acestei direcţii înlocuindu-l pe Eugen Rădulescu.
ZF a scris că Eugen Rădulescu, 65 de ani, un bancher cu peste trei decenii de experienţă în poziţii de conducere în sistemul bancar, care a fost director al Direcţiei stabilitate financiară din BNR din vara anului 2015 şi până la finalul lunii iunie 2023, a devenit consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu.
https://www.zfcorporate.ro/banci-asigurari/eugen-radulescu-care-a-condus-din-vara-anului-2015-si-pana-in-iunie-21989105
“De la 1 iulie am predat frâiele Direcţiei stabiltate financiară domnului Florian Neagu” a declarat astăzi Rădulescu, la prezentarea Raportului asupra stabilităţii financiare.
Rădulescu fusese numit în funcţia de director al Direcţiei de stabilitate financiară din cadrul Băncii Naţionale în iulie 2015, în locul lui Ion Drăgulin, care se pensionase atunci.
Absolvent al Facultăţii de Finanţe Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice (1982) şi al unui doctorat în economie (1998), Rădulescu a fost şi director al Direcţiei de politici monetare din cadrul BNR în perioada 1990-1996. Ulterior, în perioada 1996-1998 a fost consilier al directorului executiv al Fondului Monetar Internaţional, iar în 1998 a revenit în BNR ca şef al Direcţiei de politici financiare. Apoi, timp de patru ani (1999-2002) a fost preşedinte al Băncii Agricole, pe care a restructurat-o pentru a o pregăti de privatizare, banca fiind preluată de austriecii de la Raiffeisen. El a colaborat în paralel şi cu FMI, cu care a desfăşurat activităţi de asistenţă tehnică în state din Africa şi Asia. În 2003, Rădulescu revenise la BNR în funcţia de consilier al guvernatorului Mugur Isărescu, iar doi ani mai târziu a fost numit preşedinte al băncii de stat CEC Bank (2005-2007), pentru a o restructura în vederea privatizării. Până la urmă, CEC nu a mai fost privatizată. Din 2008, a revenit la BNR ca director al Direcţiei de audit, pentru ca din iulie 2015 să preia conducerea Direcţiei de stabilitate financiară, zonă coordonată atunci de viceguvernatorul Liviu Voinea, care ulterior a devenit reprezentant al României la FMI. Ca director adjunct al Direcţiei de stabilitate financiară fusese numit atunci Florian Neagu, care anterior a fost şef serviciu în BNR.
Direcţia de stabilitate financiară se ocupă, printre altele, cu contracararea şocurilor sistemice, alocarea eficientă a resurselor financiare în economie şi identificarea şi gestionarea eficientă a resurselor. Această direcţie se ocupă şi de testele de stres din bănci.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).