Discutăm numai din perspectiva aceasta de politically correct şi nu vrem să discutăm că avem nevoie de finanţare în România pentru a avea o poveste de succes, iar băncile şi IFN-urile trebuie sprijinite, nu încurcate, a spus Florin Dănescu, preşedinte executiv, ARB, în cadrul conferinţei organizată de ALB România, la sediul BNR, la care Ziarul Financiar este partener media.
„Contribuţia noastră a ARB pe acest subiect al plafonării dobânzilor la IFN-uri, am explicat că la cererea care este calificabilă la bănci se adaugă cererea pentru IFN-uri, care este o cerere diferită, dar există, nu poţi să nu ţii seama de ea şi că această plafonare nu va face decât să elimine din cerere pe cei care sunt la sfârşti şi se califică cel mai greu la creditare. O instituţie ca să funcţioneze cu un preţ mai mic va trebui să elimine din riscuri astfel încât să nu aibă costuri prea mari. Elimini riscurile, ce categorii de cereri ? Cea mai riscantă”, a expicat Florin Dănescu
Ce a mai spus Florin Dănescu, Preşedinte Executiv, ARB:
Având o frecvenţă de prezenţă în parlament de 60 ori pe an mi-am dat seama că tehnologia tehnică, este bună, necesară, dar lucrurile nu se decid după ce discutăm noi aici. Atunci încerc să vin în folos cu experienţa pe care noi o avem la ARB. Dacă vorbim de creditare responsabilă, în primul rând trebuie să spunem că produsele pieţelor financiar bancare, ARB şi ALB, nu sunt ceva interzis, periculos.
Băncile şi IFN-urile vând produse ultra necesare economiei de piaţă, care multiplică rezultatul.
În spatele unei poveşti de succes stă un finanţator. Să nu confundăm finanţarea economiei româneşti cu o problemă care poate produse rău economiei. Dacă discutăm sub forma gradului de îndatorare, creditării responsabile, şi discutăm atât de des lucrurile acestea astfel încât cei care nu sunt bancabili, care nu apelează la societăţile financiare nonbancare pentru un credit pentru că se tem de finanţare şi credit şi noi umplem spaţiu cu discursuri doar despre pericolul economiei de piaţă în general, încât invităm România, care este pe ultimul loc la intermedierea financiară, avem 24% intermediere financiară la bănci, Europa are 90% media, SUA are 218%. Dacă vrem să facem economie de piaţă avem nevoie foarte mult de finanţare responsabilă.
Eu prin obligaţia pe care o am sunt prezent o dată pe săptămână la o conferinţă care este vorba despre digitalizare. Totuşi trebuie să spunem că este foarte multă ipocrizie uneori în această discuţie pentru că în conferinţe se discută de viteză, inovaţie, schimbare, avantaj, dar există un avantaj care este principalul duşman la noi, transparenţa şi eficienţa care înseamnă să dăm oameni afară, iar noi nu vom face asta niciodată.
ARB are în pilonii săi strategici digitalizarea, iar acolo scriem că digitlizarea înseamnă principalul multiplicator al economiei româneşti
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).