-
“Cred că este important să avem în perioada următoare listări de companii foarte mari, inclusiv din mediul privat”.
Antreprenorii români care au beneficiat semnificativ de pe urma afacerilor lor și a creșterii economice din România, ar trebui să ia în considerare serios listarea companiilor lor la bursă, ca o modalitate de a trece la un alt nivel din punct de vedere corporativ dar și de business, dar și ca o modalitate de a recompensa societatea pentru realizările avute, a declarat Gabriel ALDEA, Head of Brokerage la Investimental, care a fost speaker la cea de-a șaptea ediție a FORUMULUI PIEȚEI DE CAPITAL, organizat de Financial Intelligence, pe 11 septembrie 2024, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.
Acesta a explicat: “Ultimii ani au fost foarte buni pentru Bursa de Valori București, s-au făcut progrese foarte mari în special pe partea de atragere a noilor investitori.
Acum câțiva ani, cred că la începutul anilor 2019-2020, s-a schimbat legislația, iar accesibilitatea investitorilor pe piața de capitală românească a fost mult mai bună comparativ cu ce era înainte, când deschiderile de cont se făceau numai la sediu, iar deschiderile online se făceau prin transmitere documente prin poștă. La acea vreme, schimbarea legislației a reprezentat un salt semnificativ pentru piața de capital din România, permițând ca, în contextul pandemiei, un număr mare de români să-și deschidă cont la bursă și să înceapă să investească. Iar această tendința a continuat firesc și ulterior. De asemenea, s-au făcut progrese mari inclusiv din partea brokerilor locali, care, ajutați de tehnologie, și-au adaptat din mers procesele de business pentru simplificarea accesului investitorilor la investițiile bursiere.
Revenind la lichiditate, ea are două fațete: pe de o parte ar trebui să creștem numărul de investitori – acest fenomen se întâmplă deja, dar poate fi accelerat, deoarece baza de la care plecăm este foarte jos – în prezent sub 1% din populația României investește la bursă prin intermediul unui broker local. Pe de altă parte, sunt necesare instrumente noi, atractive pentru investitori, capable să se concureze cu instrumentele foarte populare tranzacționatre pe piețele externe – de exemplu cu acțiuni ale unor giganți globali precum Nvidia, Microsoft, Google sau altele asemenea pe care le cunoaște toată lumea și le folosește direct sau indirect produsele. Prin urmare, trebuie să venim cu o ofertă de produse cât mai extinsă care să capteze interesul investitorilor români.
Un avantaj important pe care îl putem fructifica este acela că, până la urmă, adresăm în principal investitorii români de retail existând un un anumit atașament al acestora față de companiile locale. Este firesc să dorești să investești în companii din țara ta, mai ales atunci când lucrurile merg bine iar perspectivele sunt favorabile. De asemenea, faptul că avem o componentă importantă de companii din energie, utilități, financiar, foarte profitabile, cu poziții solide de piață și care au recompensate an de an investitorii cu dividend consistente, ne-a ajutat semnificativ în atragerea noilor investitori către piața locală și în creșterea lichidității din ultimii ani”.
Potrivit lui Gabriel Aldea, poţi să îți crești numărul de produse prin listări noi, prin IPO-uri, iar aici Hidroelectrica a avut un rol extrem de important. Grație succesului listării Hidroelectrica, în ultimul an, bursa noastră a trecut prin cel mai bun moment de la înființarea ei, din punct de vedere al imaginii.
“Din păcate, nu am reușit să mai atragem decât un singur emitent de calibru, Premier Energy, al cărei acționar acționar majoritar nici măcar nu era din România.
Se tot vorbește de rolul brokerilor în listări, însă în prezent mai puțin peste 20 de brokeri și doar puţini din ei au capacitatea de a adresa companiile pentru a le convinge să vină către bursă. Ar trebui să vedem dacă din mediul privat există o disponibilitate a companiilor mari de a se lista la bursă, având ca obiectiv principal intensificarea dezvoltării, dar în același timp recompensând într-o anumită măsură societatea pentru ceea ce au primit de la ea.
Sunt companii mari, private, în România, de care bursa românească ar avea mare nevoie pentru a deveni și mai atractivă, dar a căror strategie nu include listarea, incluzând însă investiția la bursa din România. Este un început bun dar ne dorim ca el să fie continuat și prin listarea respectivelor companii la bursă.
Cred că în ecuația asta nu numai brokerii au un rol important – aș zice chiar că rolul lor nu este chiar atât de mare. Esențială este și educația financiară, dar și un sentiment de mândrie legat de listarea companiei la bursă. Prin listare, devii o companie publică, intri în rândul celor mai importante companii din România, câștigi vizibilitate, transparență și capital pentru dezvoltare. Acest aspect merită să fie promovat mai mult.
Cred că am face un pas mare înainte dacă o parte mai mare dintre antreprenorii români care au dezvoltat afaceri semnificative în România și au beneficiat din plin de creșterea economică din ultimii ani se vor gândi să-și listeze companiile la bursă, ca o modalitate de accelerare a creșterii afacerii dar și de recompensare a societății în care s-au format și dezvoltat.
Din punctul meu de vedere este important să avem în perioada următoare listări de companii foarte mari la BVB. Nu cred că mai este momentul companiilor de talie mică, cel puțin nu în momentul acesta.
Hidroelectrica a atras un interes foarte mare, fiind a patra listare la nivel global. Premier Energy a fost de asemenea un IPO de dimensiune considerabilă pentru piața locală.
Este însă nevoie și de alte oferte mari, de emitenți de calibru listați la BVB. Odată ce lucrul acesta se întâmplă, vor fi produse noi interesante pe raftul bursei noastre, va crește semnificativ notorietatea bursei și vom reuși să atragem noi investitori către investițiile la bursă.
Nu m-aș limita însă numai la listari de companii noi, care sunt, evident cele mai impiortante. Dincolo de listări, mai pot fi dezvoltate și alte produse, odată cu lansarea Contrapărții Centrale. Pot să apară produse noi din sfera derivativelor, foarte importnate pentru acoperirea riscului, iar lucrul acesta sperăm să se întâmple undeva anul viitor. Este o altă modalitate prin care ne putem crește numărul de produse. Iar creșterea numărului de produse va adduce cu sine și creșterea numărului de investitori și a lichidității.
Mai menționez o categorie de produse foarte populare – ETF-urile, fără discuție, produsele din industria fianciară globală care au înregistrat dezvoltarea cea mai rapidă în ultimii 20 de ani. Cred că putem să ne creștem și noi semnificativ lichiditatea prin intermediul acestor produse. Avantajul principal al ETF-urilor este că aceste ETF-uri îți dau această posibilitate să investești diversificat, cu sume mici de bani, într-un domeniu sau chiar pe o anumită piață. Plecând de la aceste premize am listat anul acesta la BVB, împreună cu Intercapital Asset Management, ETF-ul care urmărește indicele BET TRN, al celor mai importante 20 companii listate la bursa din Romania. Acest ETF este listat acum pe 3 piețe, cea din România, din Croația și din Slovenia., cum este indicele BET total return net.
Investimental este market maker pe acest ETF al cărui simbol este ICBETNETF. După doar căteva luni de la listare putem spune că produsul a prins foarte bine, confirmand așteptările și tendința observată la nivel global. Blackrock a depășit de curând active de 10 trilioane USD, în special ca urmare a inflow-urilor de bani pe ETF-uri. Deci nu vorbim de ceva spectaculos în mod special în România, ci vorbim de un fenomen spectaculos la nivel global, iar asta se întâmplă deoarece acestea sunt un tip de produse mult mai ușor de înțeles de investitori, atunci când urmăresc de exemplu indicele unei piețe, și în care se pot investi sume mici de bani.
Revenind la ICBETNETF, mă uitam chiar dimineață (n.r. 11 septembrie) – ETF-ul a ajuns la un activ pe cele trei piețe de 14 milioane de euro, la începutul anului fiind undeva la sub 8 milioane. Deci aș concluziona de aici că merge foarte, foarte bine”.
Referitor la activitatea Investimental, Gabriel Aldea ne-a spus: “Investimental face foarte bine. Avem deja peste un an de la lansare și o bază de peste 2000 de clienți.
Am fost primul broker care s-a înființat după 14 ani, într-un context în care mulți brokeri locali s-au desființat. Activitatea Investimental s-a bazat pe câţiva piloni de bază: investiție masivă în tehnologie, investiție în educația investitorilor și un alt mod de a comunica cu aceștia. Vorbim despre o abordare mai simplă de comunicare: explicăm procesele, îi educăm și îi ajutăm să capete încredere. Le arătăm atât riscurile asociate investițiilor, cât și beneficiile pe termen lung, astfel încât să înțeleagă cum pot obține rezultate durabile atunci când investesc. Educaţia financiară este un pilon strategic esențial al Investimental. Încă de la lansare am dezvoltat programul InvestiMentor, cel mai amplu program de educație financiară al unui broker din România. În momentul de față are 13 module, fiecare cu mai multe lecții. Până la finalul anului ne dorim să ajungem la 18 module educaționale. Sunt chestiuni super practice, explicate simplu, scurt, în așa fel încât investitorul să nu piardă timp. Suplimentar, acordăm și bonificații, prin reducerea nivelului de commision, clienților care parcurg modulele, pentru a fi motivaţi să își crească nivelul de educație financiară.
De asemenea, în vara acestui an, am dezvoltat un nou proiect educational – cred că este unic la nivel global sau cel puțin în zona europeană la nivelul industriei de brokeraj – este vorba de educație financiară dedicată copiilor. Proiectul se cheamă ORAȘUL PORTOFEL, este o poveste foarte frumos scrisă, care să atragă micii cititori, o poveste fantastică și care include elemente din zona financiară, în așa fel încât informația respectivă să se sedimenteze în timp și, peste 20 de ani, să fie familiarizați și să înceapă să facă investiții pe cont propriu. Proiectul este destinat într-o anumită măsură și părinților acestor micuţi care, parcurgând povestea împreună cu ei, pot conștientiza mai bine care sunt beneficiile educației financiare și ale investițiilor.
Tot în scop educational, în fiecare săptămână propunem abonaților noștri newslettere dedicate, în care explicăm fenomenele legate de piața de capital, astfel încât aceștia să se familiarizeze gradual cu fenomenul bursier. După cum puteți vedea, avem o strategie foarte bine definită și un program amplu de educație, alocând resurse însemnate în această direcție”.
Întrebat dacă tinerii sunt interesați de piața de capital, Gabriel Aldea a spus: ” Am văzut tineri foarte deschiși, care tranzacționează încă de la o vârstă fragedă, chiar și de la 18 ani. Însă, deoarece nivelul de educație financiară la nivel national este redus, o mică parte din populație este atrasă de zona de bursă. Asta deoarece, în mod greșit, bursa este asociată cu riscuri și nu cu beneficiile, care pe termen lung sunt mult mai mari decât riscurile asociate. În același timp, am însă convingerea că, pe măsură ce programele educaţionale încep să prindă contur, din ce în ce mai mulți tineri vor veni să investească la bursă”.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).