Bursă. Cei mai câştigaţi investitori de la BVB sunt cei care au mizat pe acţiunile Transport Trade Services, Bursei de Valori Bucureşti şi Aquila Part Prod. Clasamentul celor mai mari 10 aprecieri din BET în 2023. Care sunt explicaţiile şi cât mai continuă
Educaţie, stil de viaţă şi wellness. Investiţiile străine, salariile mai mari şi PIB-ul pe cap de locuitor nu cresc nivelul rezultatelor şcolare din regiunile de dezvoltare
ZF 25 de ani. Deşi economia a crescut de 9 ori în ultimii 25 de ani, România a pierdut 3,5 milioane de oameni
Vacanţe de zeci de mii de euro sunt lăsate în aer în plin sezon estival: agenţia de turism Kusadasi, controlată de familia Yapici, cunoscută prin cursele charter spre Turcia, şi-a cerut insolvenţa
Preţul grâului, porumbului şi al rapiţei a crescut cu cel puţin 10 euro/tonă în 5 zile. Fermierii români nu se bucură, pentru că au producţii mici
Un prim avertisment. Piaţa de curierat scade pentru prima dată în cinci ani şi ajunge la venituri totale de 5,7 miliarde lei
Dealerii Ford pot prelua primele comenzi pentru noile Transit şi Tourneo Courier produse la Craiova
Hidroelectrica a ajuns liderul pieţei de furnizare a energiei într-un timp record. Ce planuri mai are?
Motivul real pentru care România a ratat primul call pe hidrogen: scrisorile de la bănci au venit după semnarea contractelor de finanţare
Un salariu pe zi. Un marketing manager câştigă între 1.800 şi 2.500 de euro net pe lună
ZF Investiţi în România! Adrian Popescu, Artrom Steel Tubes: Cred că undeva în orizontul de timp 2026-2028 va trebui să mobilizăm circa 100-150 mil. euro pentru investiţii în decarbonizare
Afaceri de la Zero. Stup Edition. Denisa Nuţu a plecat din mediul corporatist şi a deschis Nioden.ro, un magazin online de jucării care vin la pachet cu un scenariu de joacă, iar până acum a strâns în portofoliu 3.500 de produse
Wizz Air a avut peste 40% din zboruri întârziate sau anulate înspre şi dinspre aeroporturile locale în luna iunie. Problemele tehnice şi lipsa de personal calificat sunt printre cele mai frecvente probleme pe care le menţionează companiile aeriene
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Mihai Purcărea, CEO BRD Asset Management: Avem şi vom avea expunere pe Hidroelectrica. Este o companie predictibilă, de dividend. Sunt însă şi alte companii care pot creşte chiar mai mult
Propunerile Băncii Mondiale pentru acoperirea găurii bugetare: impozit progresiv pe venit, eliminarea facilităţilor fiscale, creşterea impozitului pe dividende şi scăderea pragului pentru microîntreprinderi
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

