Tiberiu Moisă, director general adjunct pentru IMM-uri şi Midcorporate la Banca Transilvania:
Agricultura românească de acum 10-15 ani era net sub ce avem acum. E adevărat că sunt alte provocări: climatice, de tehnologie, de finanţare, avem lupta subvenţiilor, avem războaie în regiune, dar mă întreb, dacă agricultura era la nivelul de acum 10-15 ani, cum ne-am fi descurcat astăzi. Acest lucru se vede şi la fermieri, se vede când zbori şi toate suprafeţele sunt lucrate, ceea ce nu vedeai în trecut. România nu a stat degeaba în ultimii 10 ani. Avem alte probleme acum, dar clar stăm mai bine.
♦ „Deşi afacerile din agricultură sunt într-o fază de supravieţuire în anii proşti, ele trebuie să găsească soluţii şi resurse şi pentru a se dezvolta. Este greu să vorbeşti de dezvoltare într-un an prost. Fiecare fermă trăieşte pe baza deciziilor pe care le ia. Potenţialul e mereu pentru cei care ştiu să se gestioneze. E o chestiune de acumulare, de cumpătare“, spune Tiberiu Moisă, director general adjunct pentru IMM-uri şi Midcorporate la Banca Transilvania.
Portofoliul de credite pentru agricultură al Băncii Transilvania a crescut în acest an la aproape 6 miliarde de lei, de la 5 miliarde de lei în 2023, a declarat Tiberiu Moisă, director general adjunct pentru IMM-uri şi Midcorporate în cadrul Băncii Transilvania, la conferinţa ZF/BT „Pentru o agricultură profitabilă“ de la Timişoara.
„30% din Creditul Fermierului, fără ediţia care urmează, s-a făcut la BT. Suntem într-o stare de alertă, dar noi vedem agricultura pe termen lung, nu pentru un an agricol, ci ceva pentru următoarele decenii.“
Anul 2024 a fost dificil pentru sectorul agricol, cu secetă, dar şi cu inundaţii, venind după alţi doi ani în care schimbările climatice şi-au pus amprenta asupra recoltelor. Totuşi, privind în perspectivă, agricultura românească a evoluat mult în ultimii ani, ceea ce se vede şi în rezilienţa fermierilor.
„Agricultura românească de acum 10-15 ani era net sub ce avem acum. E adevărat că sunt alte provocări: climatice, de tehnologie, de finanţare, avem lupta subvenţiilor, avem războaie în regiune, dar mă întreb, dacă agricultura era la nivelul de acum 10-15 ani, cum ne-am fi descurcat astăzi. Acest lucru se vede şi la fermieri, se vede când zbori şi toate suprafeţele sunt lucrate, ceea ce nu vedeai în trecut. România nu a stat degeaba în ultimii 10 ani. Avem alte probleme acum, dar clar stăm mai bine.“
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

