Magazinul din Piteşti măsoară 1.800 mp, de 2-3 ori mai puţin decât unităţile iniţiale, deschise în oraşe primare, în frunte cu Bucureştiul.
♦ Noile unităţi măsoară chiar şi sub 2.000 mp, fiind de 2-3 ori mai...
Nevoia de asigurări există, beneficiile sunt mai vizibile ca niciodată, în special în contextul geopolitic şi economic în care ne aflăm, iar tipurile de asigurări care se pot crea, chiar şi pentru...
În businessul de familie, Radu Trandafir, care are 33 de ani, a intrat în 2019 după ce anterior a lucrat timp de trei ani pentru compania de consultanţă în management McKinsey & Company.
♦ Grupul...
Traian Halalai, CEO al Exim Banca Românească: Pentru Exim Banca Românească, 2024 este un an în care ne propunem să continuăm să ne consolidăm poziţia pe piaţa serviciilor financiar-bancare ca bancă universală de...
Vasile Lucuţ, proprietar al Unicarm: Avem afaceri de peste 80 mil. euro în zona de procesare şi peste 160 mil. euro în retail. În 2-3 ani, cred că e fezabil să ajungem la 1...
Deocamdată datoria publică (externă şi internă) este la 52% din PIB, iar economiştii, care se uită la datoria Italiei sau la cea a Greciei, spun că România e „mişto“, cu o datorie de...
♦ Grupul select al celor 3 companii reprezintă acum mai mult de 20% din întreaga valoare de piaţă a indicelui S&P 500, care se situează în prezent la 44.000 mld. dolari. Potrivit Barron’s, aceasta este...
Cazul arată cât de dificil va fi procesul de tranziţie energetică la nivel european în contextul în care industria locală a blocului nu ţine pasul cu ambiţiile setate de Comisia Europeană şi depinde de...
Compania Plimob din Sighetu Marmaţiei, în acţionariatul căria se află şi antreprenorul Vasile Godja, unul dintre furnizorii locali importanţi de scaune pentru concernul suedez IKEA, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de...
Ursus Breweries deţine 3 fabrici de bere: în Braşov, Buzău şi Timişoara şi o minifacilitate de producţie în Cluj-Napoca.
♦ „Este un an cu multiple evenimente sportive, avem o strategie solidă şi continuăm să investim...
Din anul 2013 afacerile locale ale companiei sunt coordonate de Dorin Pena, care din 2020 a preluat şi coordonarea ţărilor din Comunitatea Statelor Independente. Din anul 2020 până în luna martie a acestui an...
Omul de afaceri Vasile Lucuţ, unul dintre cei mai puternici antreprenori locali, care controlează grupul Unicarm, cu activităţi în retail şi producţie, investeşte 8-10 mil. euro în 2024 în dezvoltarea reţelei proprii de magazine.
„În...
Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania: Nu ne sperie să facem tranzacţii afară, cum am făcut în Republica Moldova, dar nici nu ne dorim să pierdem focusul pe care îl avem în România....
♦ Susţinerea investiţiilor se realizează şi prin permiterea accesului antreprenorilor şi produselor acestora pe rafturile retailerilor ♦ Miza este ca aceştia să aibă unde comercializa produsele procesate, deoarece acestea vin cu valoare adăugată şi...
Ion Georgescu, country manager România şi Moldova, Bitdefender: Tehnologia şi factorul uman merg mână în mână, de asta e importantă educaţia. Însă fără reglementare vom vorbi despre educaţie, strategie de securitate cibernetică şi rezilienţă...
♦ Crama Serve numără 60 de hectare în Dealu Neagru, având soiuri de struguri albi şi negri româneşti şi internaţionale ♦ Businessul produce anual în jur de 600.000 de sticle.
Silviana Petre-Badea a preluat funcţia de...
Piotr Kusek, director de vânzări pentru Europa Centrală şi de Est, Comarch: În domeniul serviciilor financiar-bancare, în prezent putem vorbi despre două implementări - la BRD şi ING România. Dar Cormach dezvoltă soluţii şi...
♦ Susţinerea investiţiilor se realizează şi prin permiterea accesului antreprenorilor şi produselor acestora pe rafturile retailerilor ♦ Miza este ca aceştia să aibă unde comercializa produsele procesate, deoarece acestea vin cu valoare adăugată şi...
Crama Ştirbey are în proprietate circa 20 de hectare plantate cu viţă-de-vie, iar producţia anuală se ridică la circa 100.000 de sticle.
Schimbările climatice, care aduc temperaturi ridicate, de până la 40°C în această vară,...
♦ Primele date despre comerţul internaţional al României din trimestrul al doilea al acestui an arată o revenire la creşterile de două cifre, atât pe partea de importuri, cât şi pe partea de exporturi,...
Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare Reasigurare din România (UNSAR)
♦ „Chiar dacă noi toţi continuăm să plătim, jucătorii serioşi activi pe piaţă şi clienţii deopotrivă, preţul...