Susţinătorii unei consolidări mai puternice în sectorul bancar european urmăresc îndeaproape ce se întâmplă în Spania cu oferta ostilă depusă de BBVA pentru Sabadell, cât şi comentariile venite din partea unor autorităţi şi legislatori care susţin ideea mai multor achiziţii şi fuziuni în sector.
Autorităţile îşi doresc mai multă consolidare, atât în interior, cât şi între ţări, considerând că bănci mai puţine, dar puternice, vor impulsiona economia şi vor putea concura mai eficient cu rivalii mai mari şi mai profitabili din SUA şi Asia.
Şi totuşi, preluările majore din sector au fost rare de la criza financiară din 2008, majoritatea fiind realizate din necesitate, scrie Euronews.
Executivii din sector spun că în lipsa unei uniuni bancare la nivel european, pe care legislatorii se chinuie să o realizeze de peste un deceniu, există puţine şanse de tranzacţii transfrontaliere. Perspectivele unei consolidări cross-border în industria bancară a UE rămân reduse în lipsa progreselor legate de realizarea unei uniuni a pieţelor bancare şi de capital ale blocului, susţin analiştii, în pofida interesului privitor la astfel de tranzacţii trezite de încercarea de preluare a Banc Sabadell de către BBVA, notează thebanker.com.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut apel la accelerarea tranzacţiilor în industrie ca parte a eforturilor de creare a unei uniuni a pieţelor de capital. Totuşi, în timp ce tranzacţiile mari locale sunt posibile, cele transfrontaliere continuă să se lovească de obstacole semnificative.
Valul de consolidare accelerează şi în sectorul european al administrării de active cu BNP Paribas intrând în negocieri exclusive pentru achiziţia Axa Investment Managers. Sectorul are de multă vreme nevoie de consolidare, fiind supraaglomerat.
Un studiu PwC citat de globaltrading.net sugerează că unu din şase manageri de active europeni va dispărea până în 2030.
Şeful Axa Thomas Buberl a declarat că decizia de a-şi vinde managerul de active reflectă dorinţa creării unui „campion european“ care ar putea concura cu marile firme globale care domină sectorul, potrivit Financial Times.
Şi totuşi, consolidarea ar putea aduce disponibilizări dureroase. Anul trecut a adus deja unele dintre cele mai ample reduceri de personal din sectorul bancar de la criza financiară, pierderile de locuri de muncă ridicându-se la 60.000.
Iar procesul de consolidare ar putea amplifica acest proces. BBVA ar avea nevoie să elimine 3.700 de locuri de muncă după preluarea Banco Sabadell dacă vrea să atingă o ţintă cheie de reduceri de costuri, a declarat Michael Christodoulou, analist Berenberg, pentru Bloomberg.
UBS ar putea elimina până la 35.000 de locuri de muncă după integrarea Credit Suisse în cadrul a cinci runde de disponibilizări.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

