Economia mondială ar putea crește cu aproximativ 3% în următorii cinci ani
Kristalina Georgieva, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), a anunțat marți, 11 iulie 2023, că se aşteaptă la o creştere anuală a economiei mondiale de aproximativ 3% în următorii cinci ani, mult sub mediile istorice de circa 3,8%, ceea ce ar putea pune presiune asupra fluxurilor de capital.
Recent, FMI şi-a revizuit uşor estimările referitoare la evoluţia economiei mondiale din acest an. Scenariul de bază este că, după o creştere de 3,4% în 2022, avansul economiei mondiale va încetini la 2,8% în 2023, cu 0,1 puncte procentuale mai puţin decât prognoza din ianuarie 2023, urmând a creşte de 3% în 2024.
„Guvernele, în special în ţările emergente, vor trebui să înăsprească politica fiscală pentru a ţine sub control nivelul datoriei şi pentru a ajuta inflaţia. Ele se vor confrunta de asemenea cu o înăsprire suplimentară a condiţiilor financiare deoarece inflaţia persistă şi ar putea exista un impact asupra fluxurilor de capital”, a declarat, marți, Kristalina Georgieva, potrivit agenției de presă Reuters.
OCDE anticipează o creștere moderată a economiei mondiale în 2024
La rândul ei, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) anticipează o creștere moderată a economiei mondiale anul viitor. Potrivit raportului privind perspectivele economice, anul viitor, economia mondială va crește moderat deoarece se vor resimţi efectele complete ale majorărilor de dobânzi de către băncile centrale, ceea ce va atenua câştigul obţinut de pe urma reducerii inflaţiei.
Conform sursei citate anterior, creşterea economică va accelera uşor în 2024, ajungâng la 2,9%, un nivel similar cu cel estimat în martie 2023, deoarece impactul majorărilor de dobânzi din 2022 de către băncile centrale vor afecta investiţiile private, începând cu piaţa imobiliară.
OCDE a îmbunătăţit, de altfel, la 2,7% estimările privind creşterea economiei mondiale în acest an, de la un nivel 2,6% previzionat în martie 2023, citând atenuarea restricţiilor sanitare din China.
În G20, inflația va scădea la 4,7% în 2024
În G20, inflaţia va scădea la 6,1% în 2023 şi la 4,7% în 2024, fiind sub ţintele celor mai multe bănci centrale, în pofida majorărilor de dobânzi.
G20 sau „Grupul celor douăzeci de miniștri ai finanțelor și ai guvernatorilor băncilor centrale” unește economiile dezvoltate și marile economii emergente din întreaga lume, respectiv: Arabia Saudită, Africa de Sud, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii, Turcia, alături de reprezentanți ai Uniunii Europene, ai Fondului Monetar Internațional și ai Băncii Mondiale.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.capital.ro).