Producția vegetală a avut o pondere de 65,5% în 2022, în sectorul agricol. Potrivit datelor recente publicate de Institutul Național de Statistică (INS), producția vegetală a valorat, anul trecut, în prețuri curente, 109,56 miliarde...
Calendar fonduri europene toamna 2023. Ministerul Agriculturii a finalizat programarea intervențiilor ce vor fi lansate la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR, în această toamnă. Cele mai așteptate sesiuni de proiecte sunt DR-20...
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat condițiile accesării fondurilor disponibile pentru procesatori privind finanțarea acordată prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM. La Programul INVESTALIM se pot înscrie...
Europarlamentarul român Dan Motreanu le dă o veste bună fermierilor români. Eurodeputatul anunță că Parlamentul European a aprobat o nouă sumă pentru despăgubirea agricultorilor afectați de seceta anului trecut.
Dan Motreanu a anunțat că fermierii...
Ameropa Grains SA, Chimpex SA și Azomureș SA au decis, în urma Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, desfășurate luna trecută, pe 12 septembrie, că vor semna un Contract de Management al Disponibilităților, pentru a...
S-a lansat Submăsura 17.1 – Prime de asigurare. Fermierii și crescătorii de animale pot depune la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) proiecte pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și...
Managementul riscului înseamnă în primul rând distribuirea riscului. Fermierii pot implementa două strategii – una la nivel de culturi și a doua la nivel de valorificare, consideră Cristian Moldovan, director general Promat Comimpex, Țășnad,...
Plăți de 20,1 miliarde de euro, fonduri nerambursabile pentru finanțarea proiectelor de investiții, precum și pentru plățile compensatorii aferente măsurilor de mediu și climă efectuate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Agenția a...
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a vizitat Fabrica de Zahăr de la Luduș, județul Mureș. Șeful de la Agricultură a avut astăzi, miercuri – 4 octombrie, o întâlnire cu reprezentanții societății, urmată...
Uniunea Europeană a anunțat că va investi 90 de milioane de euro în sprijinirea sănătății solurilor, pentru care se vor desfășura 17 proiecte noi de cercetare care vor contribui la misiunea „Un pact al...
Fermierii mici sunt expuși celui mai mare pericol de pierdere a fermelor în situații de criză când piața nu este stabilă sau seceta afectează culturile agricole. George Scarlat, Președintele Comisiei de Agricultură din Senatul...
O nouă schemă de ajutor de stat a fost lansată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru fermieri. Aceasta vizează sprijinirea investițiilor în producerea energiei electrice din surse regenerabile eoline si solare pentru...
Investalim – condiții, sume disponibile. Fermierii vor avea la dispoziție un plafon alocat de 2,921 miliarde de lei în cadrul Schemei de ajutor de stat – Program național de dezvoltare și susținere a industriei...
Având în vedere lansarea intervenției DR 30 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, din cadrul Planului Strategic (PS) 2023-2027, în luna octombrie 2023, conform calendarului prezentat în Reuniunea Comitetului de Monitorizare din 7 septembrie...
Guvernul României a publicat ieri, marți – 19 septembrie, în transparență decizională Legea privind măsurile fiscale, prin intermediul căreia se vor desființa 200.000 de posturi în sistemul bugetar, dar se vor introduce și o...
Un cumpărător de animale care a înșelat mai mulți fermieri a fost condamnat de instanță. Acesta a creat un prejudiciu care se ridică la peste 76.000 de leiUn cumpărător de animale, în vârstă de...
Vești bune pentru micii fermieri. În curând se va deschide o nouă fabrică de procesare a legumelor, iar modelul afacerii, unul de parteneriat public-privat, ar putea să fie multiplicat și în alte localități.
În comuna...
Schemă de înșelăciune cu fonduri europene! Mai mulți producători agricoli ne-au sesizat că au primit informări înșelătoare în numele Uniunii Europene (UE) că au fost selectați în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) pentru finanțarea...
Rețete tradiționale de pâine cu maia, făină locală și cuptoare pe lemne, așa poate fi descrisă noua brutărie care și-a deschis larg ușile în comuna Sânpetru de Câmpie, județul Mureș. Un fermier care a...
Asociația Forța Fermierilor a solicitat astăzi, joi – 7 septembrie, în cadrul celei de-a doua reuniuni a Comitetului de Monitorizare, ca toți tinerii fermieri să aibă acces la finanțarea cu fonduri europene. Prin vocea...
Cea de-a doua reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Planul Strategic PAC 2023-2027 a avut loc astăzi, joi – 7 septembrie, în sala Aula Magna din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară...
Viitorul legumiculturii românești este pe mâini bune și pricepute, este mesajul transmis de ministrul Florin Barbu după participarea sa de ieri, miercuri – 6 septembrie, la prima ediție HORTISHOW, expoziție agricolă în ferma de...
Micii producători vor fi afectați de majorările de taxe de anul viitor. Guvernul a decis să ”uniformizeze” TVA la alimente la 9%, astfel că produsele tradiționale și bio nu vor mai avea TVA de...
Construcţia primelor şase centre de colectare legume-fructe, dintr-un total de 15 care vor fi realizate prin Casa Unirea, va începe în acest an, iar până la sfârşitul lunii august 2024 estimăm că vor fi...
O româncă a investit în agricultură după ce a muncit mai mulți ani în străinătate, însă acum se vede nevoită să renunțe. Mica afacere cu legume pusă pe picioare i-a adus profit, însă, pentru...
În perioada septembrie-octombrie, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, va lansa primele măsuri din Programul Strategic pentru perioada 2023-2027, acestea fiind dedicate investiţiilor în exploataţiile pomicole, zootehniei şi instalării tinerilor fermieri, a anunțat ministrul Florin...
Un miliard de euro va reveni, în total industriei alimentare, prin două programe care vor fi lansate în data de 30 septembrie. Este vorba despre un programul INVESTALIM și un program care asigură independență...
Producție de legume în solar aproape tot timpul anului. Este reușita fermierului Ionuț Radu din Obârșia, județul Olt, care a investit într-un sistem de încălzire ce îi permite să producă legume românești timp de...
Grupul Agrointeligența, liderul presei agricole din România (online, tv, print) conform audienței măsurată oficial și independent, anunță trecerea la următorul nivel în informarea fermierilor: lansarea unei noi aplicații Agrointeligența.Aplicația Agrointeligența este disponibilă începând de...
Eliminarea facilităților fiscale pentru mai multe sectoare-cheie, printre care și sectorul agricol, îi îngrijorează pe antreprenorii români. La nici un an după ce au fost introduse unele scutiri pentru salariații din domeniul agroalimentar, angajatorii...
Plantația de cireș în macrotunel reprezintă cel mai nou trend în materie de tehnologie în pomicultură. Marian Vișu-Iliescu, consultant pe fonduri europene, a prezentat o serie de informații pe care trebuie să le știe...
Corteva a raportat rezultatele din al doilea trimestru și primul semestru din 2023 și actualizează previziunile privind vânzările nete și profitul pe întregul an. Conform raportului, performanța foarte bună a segmentului de semințe a...
Randamente de 6 t/ha de grâu, 3,5 t/ha de rapiță și 8 t/ha de porumb nu acoperă costurile de producție. Este concluzia unei analize realizate de autorităților poloneze, respectiv Camera de Agricultură din regiunea...
Calendarul schemelor de ajutor de stat și fondurilor europene, pentru perioada următoare. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a comunicat care sunt datele care vor fi respectate pentru noi alocări pentru fermierii români și crescătorii de...
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în parteneriat cu Carrefour România, va organiza, în perioada 18-20 august 2023, între orele 10:00-20:00, Târgul de produse românești „Bunătăți de soi din România”, în incinta centrului comercial...
Simpozionul științific ”Soluții inovatoare pentru agricultură”, ajuns la cea de-a zecea ediție aniversară, a reunit numeroși fermieri și reprezentanți ai presei. Organizatorul tradițional al evenimentului, uzina Romchim Protect din Filipești, județul Bacău, și-a deschis...
Schimbări importante la Agromad Crops, grupul de ferme fondat de Ion Olteanu, Prim-vicepreședinte al Asociației Forța Fermierilor. Inginerul a decis să schimbe radical modul de prelucrare a solului, răspunzând astfel celei mai mari provocări...
Fermierii din județele Moldovei merită din plin să aibă o expoziție cu tematică agricolă în regiunea în care își desfășoară activitatea! După patru ani de pauză, un târg care să vină cu cele mai...
Ioan Popa, președintele și fondatorul Transavia a semnalat că propunerile Guvernului care privesc noi măsuri fiscale vor crea reale probleme nu numai celor din mediul privat, ci și statului. Acesta a punctat că ”statul...
Veste bună pentru fermieri! Premierul Marcel Ciolacu a anunţat la începutul ședinței de Guvern de astăzi că Executivul va plafona și în iarna 2023 – 2024 preţurile la energie.Premierul Marcel Ciolacu a anunțat astăzi,...
Europarlamentarul român, Rareș Bogdan, cere Guvernului să impoziteze marile companii care au cifre de afaceri uriașe și declară profit zero. Acesta a reacționat după ce un site a publicat un articol cu lista companiilor...
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), a finanțat Ovo Product Cooperativă Agricolă cu peste 800.000 de euro, fonduri europene prin PNDR (Programul Național de Dezvoltare Rurală) 2020, în cadrul proiectului „Înființare unitate de sortare,...
Fonduri europene pentru livezi și afaceri la țară. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat noi ghiduri pentru accesarea de fonduri europene de către fermierii români și autoritățile publice eligibile. Banii sunt alocați...
Hibrid bun și tehnologie intensivă cu produse Corteva – sunt cele două elemente care duc la o producție spectaculoasă la rapiță. De un rezultat excelent a avut parte Nicu Ardeleanu, care lucrează teren în...
Fonduri europene pentru ferme de animale. Crescătorii pot obține finanțări nerambursabile de până la 2 milioane de euro prin intermediul intervenției DR – 20 Investiții în sectorul zootehnic, în baza unui proiect depus la...
Fonduri europene pentru agricultură în 2023. Ghidul solicitantului pentru cele mai așteptate intervenții din Planul Național Strategic au fost lansate în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii. Fermierii pot să își pregătească deja proiectele pentru...
Finele acestui an agricol este unul dificil pentru fermierii care au recoltat deja orzul, rapița și grâul. Prețurile, deși în urcare, se mențin scăzute în raport cu investițiile făcute și, potrivit agricultorilor, nu se...
Toate tranzacțiile efectuate între persoanele impozabile stabilite pe teritoriul României se vor factura electronic începând de la 1 ianuarie 2024, a anunțat Ministerul Finanțelor.Ministerul Finanțelor, a anunțat astăzi, vineri – 28 iulie, că ...
Alexandru Savin este, începând de astăzi, vineri – 28 iulie, noul CEO ROCA Agri RDF. Holdingul de agricultură al ROCA Investments, care deține în prezent companiile RDF Agricultură, RDF SA, Adidana Agricultură, Dachim și Supliment,...
Continuă activitatea de sancționare a firmelor depistate cu nereguli de către Garda de Mediu Constanța. Este a treia zi consecutivă când sunt aplicate amenzi drastice, de data aceasta unei fabrici de produse lactate și...
Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat date privind valoarea producției ramurii agricole în anul care a trecut, 2022. Conform informării INS, valoarea producţiei ramurii agricole a scăzut în 2022 cu 15,8%, comparativ cu...
Cătălin Donca, un tânăr producător român, dezvăluie modul în care a fost refuzat într-o piață locală unde a dorit să își vândă producția de fructe, mai exact de piersici.Tânărul fermier din Satu-Mare a avut...
Tranzitarea prin ţara noastră a unei cantităţi mai mari de cereale ucrainene, în actualul context creat de decizia Rusiei de a împiedica transport cerealelor ucrainene prin coridorul din Marea Neagră, va mări presiunea pe...
Regulă nouă la AFIR pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale va utiliza exclusiv semnătura electronică în relația instituțională cu solicitanții și, ulterior, cu beneficiarii de fonduri europene acordate pentru agricultură...
Procurorii DIICOT l-au săltat pe primarul comunei Găneasa, Ilfov, Raul Gabriel Niculae. El ar fi implicat într-un megadosar de înșelăciune după ce au „țepuit” un om de afaceri egiptean cu cereale și utilaje agricole...
ADAMA România a organizat în data de 13 iulie a doua ediție ADAMA Friends in Business, un eveniment anual, adresat partenerilor din întreaga țară, care își propune să sărbătorească parteneriatul și agribusiness-ul într-un cadru...
Un fermier din județul Prahova a găsit soluție pentru a nu rămâne cu roșiile nevândute pe timpul verii sau să fie obligat să le dea pe un preț de nimic. Producătorul agricol a decis...
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a anunțat că PNL nu va fi de acord cu majorări de taxe şi impozite, dar că pot discuta despre scoaterea unor facilităţi. Acesta a făcut referire și la mărirea...
Corteva Agriscience a confirmat noile sale angajamente privind sustenabilitatea și Research & Development (Cercetare & Dezvoltare). Compania se angajează ca, până în 2025, fiecare soluție nouă din oferta sa să îndeplinească criteriile de sustenabilitate....
Dilema momentului pentru fermierii români privește în acest moment valorificarea recoltei. Cu investiții foarte mari făcute în producțiile din acest an, agricultorii se întreabă ce este mai rentabil: să vinzi la recoltare sau să...
Un brand local va reuni și va promova produsele micilor fermieri din 12 comune și un orășel din județul Mureș. Brandul ”Produs în Valea Nirajului” a fost realizat cu ajutorul fondurilor europene, proiectul având...
Corteva Agriscience a anunțat publicarea cercetării care confirmă circulatia naturală a genelor de rezistență la boli în genomul plantei de porumb. Cercetarea are implicații în ceea ce privește aplicarea noilor tehnici de reproducere, pentru...
Divizia Agricultură a Grupului Carmistin se dezvoltă în continuare prin inaugurarea, la Băbeni, Vâlcea, a celei mai extinse baze de silozuri pentru depozitare cereale din sudul țării. Integrată în fabrica de nutrețuri combinate a...
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale va asigura prelungirea duratei de execuție a contractelor aferente proiectelor finanțate cu fonduri europene disponibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) după data de...
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat prelungirea perioadei de implementare pentru proiectele aflate în derulare și care au fost finanțate prin măsuri din cadrul Planului Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR). Măsura a fost solicitată...
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) lansează în acest an INVESTALIM, un nou program multianual de sprijin pentru industria alimentară. Producătorii români urmează să beneficieze de ajutoare de stat de până în 500.000 de...
Ultimele cireșe din Livada Bogland așteaptă doritorii să le culeagă la acest sfârșit de săptămână - 1, 2 iulie
Se încheie sezonul cireșelor, iar în livada ecologică a fermierului Gelu Bogdan încă mai sunt...
Ghidul pentru Instalarea Tinerilor Fermieri 2023 a fost retras din consultare publică. La acest moment, am sesizat faptul că documentul care a nemulțumit foarte mulți potențiali beneficiari nu se mai găsește în secțiunile de...
Ajutor de la Comisia Europeană pentru fermierii afectați de fenomene climatice nefavorabile, de costurile ridicate ale factorilor de producție și de diverse aspecte legate de piață și de comerț. Fondurile alocate statelor membre se...
Într-o sală ce seamănă mai degrabă a galerie de artă, decât a spațiu administrativ al unei sere, în prezența a numeroase oficialități locale, dar și a ministrului Justiției, Alina Gorghiu, Silvia Răileanu (40 ani)...