Marcel Ciolacu, premierul României:
Bugetul recent aprobat în Parlament include cel mai mare volum alocat până acum investiţiilor, respectiv 7,8% din Produsul Intern Brut. Vom prioritiza proiectele publice, astfel încât cele aflate în stadiu avansat de implementare să primească finanţarea necesară pentru a fi finalizate într-un ritm alert.
♦ Bugetul pe 2025 este ancorat într-o creştere economică de 2,5%, care să aducă un PIB de 1.913 mld. lei în 2025 ♦ După scăderea din 2024, exporturile ar urma să crească cu 3%, dar în continuare, conform prognozei guvernului, deficitul comercial la bunuri al României creşte şi trage economia în jos.
Bugetul pe 2025 a fost aprobat într-o săptămână de la publicarea sa în dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Finanţe. Joi noapte, Parlamentul a dat votul final în plenul reunit şi, la închiderea ediţiei tipărite a Ziarului Financiar, legea de buget se afla pe masa preşedintelui Iohannis la promulgare.
Conform legii, veniturile statului sunt proiectate să crească cu 16%, la 667 mld. lei, în vreme ce veniturile ar urma să frâneze creşterea la 10% şi să fie de 802 mld. lei. Toată construcţia se bazează pe un PIB de 1.913 mld. lei în 2025, după o creştere reală de 2,5% şi o creştere nominală de 10%. „Bugetul recent aprobat în Parlament include cel mai mare volum alocat până acum investiţiilor, respectiv 7,8% din Produsul Intern Brut. Vom prioritiza proiectele publice, astfel încât cele aflate în stadiu avansat de implementare să primească finanţarea necesară pentru a fi finalizate într-un ritm alert. O altă linie de acţiune este susţinerea proiectelor finanţate din fonduri europene, pentru cofinanţarea cărora am alocat resurse bugetare. Valorificăm această fereastră de oportunitate pe care România o are atât pentru dinamica investiţiilor, cât şi pentru implementarea reformelor asumate prin PNRR şi convergente obiectivului nostru de aderare la OCDE în anul 2026”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, după votul din Parlament.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).