12.8 C
București
luni, mai 27, 2024

Retail – Magazinele fizice, preferatele românilor când vine vorba de cumpărăturile pentru uz casnic – Sinteza

1 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: In prelucrare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Magazinele fizice continuă să fie preferatele românilor pentru cumpărături, 90% dintre români obișnuind să își facă cumpărăturile din supermarketuri și hipermarketuri, arată datele celui mai recent studiu derulat de Reveal Marketing Research. Mai mult, magazinele fizice sunt alese cel mai des când vine vorba de cumpărăturile pentru uz casnic. În topul preferințelor consumatorilor se mai regăsesc

Magazinele fizice continuă să fie preferatele românilor pentru cumpărături, 90% dintre români obișnuind să își facă cumpărăturile din supermarketuri și hipermarketuri, arată datele celui mai recent studiu derulat de Reveal Marketing Research. Mai mult, magazinele fizice sunt alese cel mai des când vine vorba de cumpărăturile pentru uz casnic.

În topul preferințelor consumatorilor se mai regăsesc piețele (51%) și magazinele de cartier/din proximitate (42%). Ca tendință, datele studiului arată că atât persoanele mature peste 55 ani (66%), cât și bărbații (56% bărbați vs 47% femei), preferă într-o măsură semnificativ mai mare să își facă cumpărăturile mergând la piață, acest aspect putând fi influențat de obiceiurile tradiționale de cumpărare și de dorința de a achiziționa produse proaspete și locale.

Pe de altă parte, doar un procent de 14% dintre români obișnuiesc să își facă cumpărăturile plasând comenzi online, în special cei cu venituri mari de peste 8.000 lei (20%).

În ceea ce privește comportamentele românilor care obișnuiesc să își facă cumpărăturile din supermarket sau hipermarket, 36% dintre aceștia își fac cumpărăturile atunci când au nevoie de produse, indiferent de ziua săptămânii. În același timp, 33% dintre aceștia optează mai degrabă pentru zilele lucrătoare, iar 31% preferă să facă achiziții în weekend.

„Este remarcabil să constatăm că, în pofida creșterii popularității cumpărăturilor online, supermarketurile și hipermarketurile rămân principalele alegeri pentru cumpărăturile de produse destinate uzului casnic, oferind experiențe de cumpărături considerate a fi cele mai de încredere. De asemenea, datele studiului relevă și faptul că românilor le place flexibilitatea când vine vorba de procesul de achiziție, cei mai mulți declarând că preferă să își facă cumpărăturile atunci când au nevoie, indiferent de ziua săptămânii. Această nevoie de flexibilitate și adaptabilitate poate fi un răspuns la ritmul de viață alert și la nevoile diverse ale consumatorilor, reflectând dorința acestora de a-și gestiona timpul eficient și de a avea acces rapid la produsele necesare”, menționează Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research.

Trei din zece români ar fi de acord cu închiderea supermarketurilor și hipermarketurilor în weekend

În prezent, 85% dintre români declară că au auzit de propunerea micilor comercianți de a închide supermarket-urile și hypermarket-urile în weekend sau de a stabili un program redus până la prânz, bărbații fiind în mai mare măsură familiarizați cu subiectul (89% bărbați vs 82% femei).

Pe de altă parte, un sfert dintre tinerii  cu vârste între 18-24 ani (26%) declară că nu au auzit de această propunere, comparativ cu procentul de 15% înregistrat la nivelul întregului eșantion. Măsurând percepțiile românilor referitoare la acest subiect, 41% își manifestă mai degrabă dezacordul referitor la această inițiativă, în special bărbații (45% bărbați vs 36% femei) și cei cu venituri mari, peste 8.000 lei(45%).

Doar 33% dintre români declară că ar fi de acord cu această inițiativă, iar persoanele cu vârste între 35-44 ani (39%) se diferențiază ca fiind cele mai dispuse să sprijine o astfel de schimbare. În același timp, 26% din respondenți sunt nehotărâți în privința inițiativei, înregistrându-se o pondere semnificativ mai mare în rândul tinerilor cu vârste între 18 și 24 (40%).

În scenariul în care supermarketurile și hipermarket-urile ar fi închise în weekend, cei mai mulți dintre români declară că s-ar adapta și ar fi atenți să achiziționeze din timpul săptămânii tot ce au nevoie (64%), în special cei cu vârste peste 55 ani (70%). 28% declară că ar merge la un magazin deschis din proximitate, în mai mare măsură cei între 18-24 ani (45%), categorie de vârstă recunoscută pentru dorința de a avea acces imediat la soluții rapide, adaptate la ritmul lor de viață activ. Pe de altă parte, 8% dintre români ar comanda online, în special tinerii între 25-35 ani (13%), care sunt adesea mai familiarizați și cu utilizarea internetului și a platformelor de comerț electronic.

Metodologie: Studiul Reveal Marketing Research s-a desfășurat online în perioada 22-27.03.2024 pe un eșantion reprezentativ pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban. Mărimea eșantionului a fost de 1003 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.

 

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (revistaprogresiv.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!